Albert Cohen - Cartea Mamei

Albert Cohen a fost un scriitor și eseist elvețian de origine greacă, cunoscut pentru romanele  sale autobiografice și pentru explorarea temelor identității, iubirii și exilului. Și-a început cariera literară cu romane complexe, adesea semi-autobiografie, în care îmbină realismul cu introspecția psihologică.

Romanul "Cartea mamei", publicat pentru prima oară în anul 1954, este una dintre cele mai emoționante și profunde opere despre relația dintre fiu și mamă. Cohen își dedică întreaga carte memoriei mamei sale, Louise Judith Cohen, exprimând iubirea, recunoștința și remușcarea pentru timpul pierdut și pentru lipsa de atenție din copilărie. Structura romanului este confesivă și fragmentată, fiecare capitol fiind un mic fragment de memorie sau o reflecție asupra vieții mamei. Narațiunea alternează între amintirile din copilărie, momentele de conviețuire cu mama și reflecțiile fiului adult care, exilat, realizează absența ei. Această construcție narativă neliniară subliniază importanța memoriei și a timpului în percepția iubirii și a pierderii. Mama, personajul central și simbolic al romanului, este o prezență luminoasă care domină întregul univers afectiv al autorului. Ea nu este doar o figură maternă concretă, ci devine arhetipul mamei universale, o întruchipare a iubirii necondiționate, a bunătății și a sacrificiului. Autorul o evocă cu tandrețe și melancolie, transformându-i chipul într-o icoană a purității. Este o femeie modestă, sensibilă, blândă, devotată în totalitate fiului ei. Viața ei gravitează în jurul acestuia - tot ceea ce face, gândește sau speră fiind legat de binele lui. Ea nu se plânge niciodată, nu se revoltă, ci trăiește cu demnitate și răbdare, chiar și în fața singurătății și a suferinței. Portretul mamei se construiește treptat, din amintirile și remușcările fiului: gesturi simple, zâmbetul blând, rugăciunile murmurate, scrisorile pline de dragoste. Deși nu este o femeie erudită sau bogată, este înzestrată cu o noblețe sufletească rară. Cohen o numește "o regină umilă" și "o sfântă fără altar", exprimând astfel ideea că adevărata măreție se află în bunătatea și dăruirea interioară. Fiul, naratorul, este vocea care povestește, dar și martorul propriului regret, realizând prea târziu valoarea iubirii materne. Temele romanului sunt profunde și universale: iubirea maternă, regretul fiului, singurătatea după pierdere, fragilitatea vieții și importanța memoriei. Stilul lui Albert Cohen este liric și confesiv. Frazele sunt încărcate de emoție, pline de repetiții, apostrofe și metafore. Această manieră conferă textului intensitate și autenticitate, transmițând cititorului durerea pierderii și tandrețea iubirii materne. Deși unii critici consideră stilul patetic sau amplificat, tocmai această sinceritate profundă face din roman o experiență literară memorabilă. Mesajul principal al operei este clar și universal: iubește-ți părinții cât timp mai sunt în viață și exprimă-ți recunoștința înainte de a fi prea târziu. Printre punctele forte ale romanului se numără: intensitatea emoțională - textul pătrunde direct în zona afectului și a remușcărilor, generând empatie imediată; universalitatea temei - oricine a avut o relație cu mama poate regăsi în el o parte din propria experiență; impact stilistic - valorificarea limbii, expresivitatea. Narațiunea alternează între amintirile din copilărie și adolescență, petrecute alături de mama sa grijulie și afectuoasă; momentele de introspecție ale fiului adult, care își plânge mama moartă și se acuză de indiferența tinereții; reflecțiile filosofice despre timp, moarte, iubire și recunoștință. Cartea este împărțită în capitole scurte, aproape ca niște poeme în proză, fiecare evocând o scenă, un gest sau un sentiment.

Volumul "Cartea mamei" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru într-o singură ediție, și anume: Est-Samuel Tastet (2002).