Confucius (Kong Fuzi, 551–479 i.Hr.) ramane una dintre figurile fundamentale ale gandirii chineze si universale. Personalitatea sa a traversat secolele si a modelat nu doar cultura Chinei, ci si felul in care omenirea a inteles raportul dintre moralitate, educatie si viata politica. Numele sau real a fost Kong Qiu, insa posteritatea l-a consacrat sub apelativul Kong Fuzi, adica „Maestrul Kong”, latinizat ulterior de misionarii europeni in Confucius. S-a nascut in anul 551 i.Hr., in statul Lu, situat pe teritoriul actualei provincii Shandong. Provenea dintr-o familie nobila ajunsa in saracie, iar tatal sau a murit pe cand era foarte mic. Mama sa, o femeie simpla si evlavioasa, l-a crescut singura, insuflandu-i respectul pentru traditii si pentru invatatura. Confucius nu a beneficiat de o educatie institutionalizata in sensul modern, dar a fost un autodidact desavarsit. A studiat cu pasiune istoria, muzica, ceremoniile si legile morale ale Chinei vechi, construindu-si astfel o cultura vasta si solida. La varsta de 19 ani s-a casatorit si a avut doi copii, un fiu si o fiica. Despre viata lui amoroasa nu exista relatari, traditia concentrandu-se mai ales pe rolul sau public si pe imaginea de dascal moral.

Cariera sa a inceput modest, ca functionar de rang inferior in statul Lu, dar datorita inteligentei si intelepciunii sale a avansat treptat, ajungand in cele din urma ministru al justitiei. Convingerea sa centrala era aceea ca un conducator trebuie sa guverneze prin exemplul propriei virtuti, iar societatea trebuie intemeiata pe respect reciproc, ordine si educatie. Aceasta viziune era insa greu de pus in aplicare intr-o epoca marcata de lupte pentru putere si intrigi de curte. Din aceasta cauza, Confucius a parasit pentru o vreme patria sa si a calatorit prin alte state chineze, in incercarea de a gasi un conducator dispus sa urmeze principiile sale. In ciuda prestigiului personal, nu a reusit sa obtina functii durabile si s-a reintors dezamagit in statul Lu, unde si-a dedicat ultimii ani formarii discipolilor sai. Aceasta activitate educativa l-a transformat in primul mare profesor public din China si in intemeietorul unei scoli de gandire care avea sa domine cultura asiatica timp de doua milenii.

Confucius nu a publicat lucrari in timpul vietii, intrucat in acea perioada ideile circulau oral, fiind transmise din generatie in generatie sau notate pe suporturi rudimentare, precum bambus ori matase. Discipolii sai au consemnat insa invataturile in Analectele, redactate in secolele V–IV i.Hr. Aceasta carte contine dialoguri, maxime, reflectii asupra moralei, a guvernarii si a vietii de zi cu zi, fiind considerata textul fundamental al confucianismului. De asemenea, traditia ii atribuie contributii esentiale la transmiterea unor opere clasice. Astfel, Cartea Riturilor ofera o sistematizare a ceremoniilor si obiceiurilor sociale, Cartea Odelor reuneste o selectie de poezii populare si aristocratice, Cartea Schimbarilor este un tratat de divinatie si filozofie interpretat si comentat de Confucius, iar Cartea Documentelor contine texte istorico-politice de mare importanta. Chiar daca aceste opere nu ii apartin in mod direct, posteritatea l-a perceput drept garantul lor, cel care le-a conferit autoritate si le-a transmis generatiilor viitoare.

Receptarea operei si a gandirii lui Confucius a variat de-a lungul timpului. In timpul vietii, a fost respectat ca invatator, dar marginalizat politic. Discipolii sai l-au venerat insa ca pe un maestru moral. Cateva secole mai tarziu, in timpul dinastiei Han (206 i.Hr.–220 d.Hr.), confucianismul a fost ridicat la rang de doctrina oficiala de stat, iar Confucius a devenit „Inteleptul Suprem” al Chinei. In Evul Mediu, gandirea sa a fost fundamentul educatiei si administratiei imperiale, iar pentru a obtine functii publice era necesara cunoasterea textelor confucianiste. In lumea occidentala, Confucius a fost adesea comparat cu Socrate, fiind considerat nu doar un filozof, ci si un pedagog care a transmis idei prin dialog si exemplu personal. In secolul XX, in timpul Revolutiei Culturale din China (1966–1976), imaginea lui a fost atacata si invataturile sale respinse ca simboluri ale feudalismului. Totusi, dupa aceasta perioada, Confucius a fost reabilitat si readus in centrul culturii chineze. Astazi, gandirea sa este valorizata din nou, fiind considerata un model de intelepciune universala. Numeroase „Institutii Confucius” din intreaga lume ii poarta numele si promoveaza cultura chineza, ceea ce confirma actualitatea ideilor sale.

Criticii literari si istoricii culturii nu l-au privit pe Confucius ca pe un scriitor in sens propriu, ci ca pe un mare invatator si formator de constiinte. Operele asociate cu el au fost interpretate mai mult ca texte de etica, filozofie si politica decat ca literatura. Totusi, limbajul concis si plin de forta morala din Analecte a fost admirat de-a lungul secolelor pentru simplitatea si profunzimea lui. Astfel, Confucius a ramas nu doar un ganditor al Chinei antice, ci si o voce universala, ale carei invataturi despre virtute, armonie si responsabilitate continua sa inspire oameni din culturi foarte diferite. In mod paradoxal, desi nu a reusit sa isi impuna viziunea in timpul vietii, posteritatea l-a consacrat drept una dintre cele mai mari autoritati morale ale istoriei umanitatii.

Opere: Analectele, Cartea Schimbarilor, Cartea Documentelor, Cartea Riturilor.