Emil Brumaru este un caz rar în literatura română, acesta renunțând la profesia medicală pentru a se dedica integral scrisului. Autorul rămâne una dintre cele mai distincte voci ale poeziei române moderne, universul său erotic-ludic, capacitatea de a transforma obiectele în metafore sensibile și eleganța stilului plasându-l într-o zonă unică, greu de egalat.
Cartea "Dintr-o scorbură de morcov", publicată pentru prima oară în anul 1998, este un volum semnificativ din creația lui Brumaru, reprezentând o etapă matură, în care poetul combină lirismul său caracteristic cu un erotism mai explicit și cu jocuri imaginative marcate de manierism. Erotismul este marca lui Brumaru, însă aici capătă o dimensiune dublă: jucăuș-infantilă, amintind de lumea copilăriei, a obiectelor animate; senzuală, uneori explicită, filtrată prin fantezie. Corpul devine un teritoriu magic, dorința fiind explorată cu inocență ironică, nu cu vulgaritate. Un specific al volumul este transformarea obiectelor banale: morcovi, legume, sertare, haine - în entități lirice animate. Titlul însuși este emblematic: "scorbura" creează un spațiu intim, interior, ascuns, aproape uterin; "morcovul" este un obiect vegetal inocent, dar și un posibil simbol erotic. Sub jocul aparent nevinovat, poezia lui Brumaru ascunde adesea melancolie, dor, așteptare, nevoia de tandrețe. "Copilăria poetică" pe care o invocă nu este una fericită, ci una reinventată pentru a umple golurile existenței. În literatura contemporană, puțini poeți au reușit să transforme delicatețea, eroismul și jocul într-o formulă poetică inconfundabilă. În lucrarea "Dintr-o scorbură de morcov" obiectele devin personaje, dorința capătă forma vegetală, iar copilăria și erotismul coabitează într-o armonie paradoxală. De la primele poeme se observă vocația poetului pentru reinventarea realității. Banalul - un morcov, o linguriță, o haină - este transformat într-o entitate vie, capabilă să comunice, să simtă, să participe la miracolul erotic al lumii. Erotismul, motiv central în opera lui Brumaru, nu este niciodată trivial, deși poate deveni explicit. El este filtrat printr-o sensibilitate ludică, prin mirare, prin delicatețe. În acest volum, eroticul capătă adesea forma unui joc improvizat, a unei copilării reinventate poetic. Corpul feminin este privit ca un teritoriu magic, nu ca unul profan; gesturile și mirosurile sunt transformate în metafore dulci, ample, uneori baroce. Așadar, erotismul autorului nu este o experiență carnală, ci una estetică: o artă de a simți lumea, o manieră de a iubi prin limbaj. O altă dominantă a volumului este magia obiectelor. Brumaru debordează de imaginație: obiectele mici - sertare, borcane, legume - sunt înzestrate cu trăsături umane, iar această personificare nu are rol comic, ci tandru-fantastic. Poetul își construiește astfel un univers în miniatură, o lume a detaliilor, în care lucrurile capătă valoare afectivă, erotică sau metafizică. În acest sens, autorul se apropie de poetica barocă, însă cu o simplitate rural-domestică transfigurată. Sub suprafața jucăușă, însă, se ascunde adesea o notă de singurătate. Poemele sunt populate de o nostalgie abia rostită, de dorința unei intimități ideale, de nevoia de atingere. Erotismul este uneori refugiu, alteori formă de consolare. Lumea lui Brumaru, oricât de veselă sau de plină de culoare pare, este străbătută de o melancolie subtilă, aproape pastorală. Jocul nu este doar o plăcere, ci și un mecanism de apărare în fața realității. Poezia devine astfel un mod de a vindeca absența, de a compensa pierderea, de a țesa o lume alternativă. Limbajul poetului reflectă această dualitate. Pe de o parte, este extrem de inventiv, imaginativ, sonor. Pe de altă parte, include expresii colocviale, tonuri familiale, uneori chiar argonice.
Cartea "Dintr-o scorbură de morcov" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru într-o singură ediție, și anume: Nemira (1998).