Evanghelia dupa Pilat

Momentan acest titlu nu se află în stoc. Intră în pagina de produs, și alege să fii notificat prin email când reintră în stoc!

Alte titluri publicate de același autor:

Eric Emmanuel Schmitt - Oscar si Tanti Roz Vezi detalii Eric Emmanuel Schmitt - Oscar si Tanti Roz IN STOC Pret: 20,00 Lei
Eric Emmanuel Schmitt - Otrava iubirii Vezi detalii Eric Emmanuel Schmitt - Otrava iubirii IN STOC Pret: 17,00 Lei
Eric Emmanuel Schmitt - Visatoarea din Ostende Vezi detalii Eric Emmanuel Schmitt - Visatoarea din Ostende IN STOC Pret: 18,00 Lei

Eric Emmanuel Schmitt - Evanghelia dupa Pilat
Publicată în anul 2000, cartea francezului Eric Emmanuel Schmitt va beneficia de un succes extraordinar pe piața internațională de carte. Spre deosebire de celelalte titluri, Schmitt reușește să îmbine credința și sfera religioasă cu ficțiunea într-o manieră deosebită.
Gradina Ghetsimani, locul sacru despre care cu toții avem informații, fie și vagi. Locul în care Iisus își așteaptă călăii, iar Iuda își mărturisește fapta abjectă care a dus la captivarea Mântuitorului a rămas în istorie și este știut pretutindeni. Acest pasaj ne este cunoscut tuturor celor care, de voie sau din auzite, am luat contact cu religia și cărțile sfinte.
Schmitt nu dorește să își dedice scrierea în totalitate celui pe care lumea l-a numit Fiul lui Dumnezeu, ba din contră. Autorul face o evaluarea a celor notate apriori și reușește să aducă în fața publicului o frescă a neîncrederii și nerespectării credinței. Schimbând inteligent numele personajelor reale, Schmitt aduce în prim plan relația dintre rău și bine, dintre spiritualitate și adevăr religios. Despre Iisus s-a scris enorm și nu greșim dacă afirmăm că este cel mai analizat personaj din istoria umanității. De altfel, și despre Iuda s-au scris pagini întregi, tratate și eseuri care au condamnat sau lăudat fapta sa mișelească.
„Evanghelia după Pilat” este un manuscris diferit, o poveste ficțională, care determină cititorul să își adreseze o serie de întrebări referitoare la adevărul istoric vehiculat secole de-a rândul. Ieșua este personajul central al autorului francez și alături de acesta pornim într-o incursiune fascinantă în trecut. Având o putere de evocare extraordinară, Schmitt inversează rolurile, iar Hristosul imaginat în roman este diferit de personajul prezentat de cărțile sfinte. Confesiunea de după capturarea lui Iisus capătă valențe estetice diferite de această dată, iar autorul analizează fiecare personaj în parte. Acțiunea se petrece galopant, iar cititorul va fi uluit de impactul evenimentelor.
De această dată, spre deosebire de versiunea din Biblie, nu Iisus este personajul central și nici Iuda, cei doi fiind mai degrabă niște actori pe o scenă pe care Schmitt o construiește cu dibăcia unui arhitect. Pilat din Pont, guvernatorul romanilor, apare ca fiind personajul în jurul căruia se construiește intriga, iar scriitorul analizează atent deciziile acestuia. Condamnarea la moarte a Mântuitorului nu mai șochează audiența, însă maniera în care evenimentele sunt prezentate este de-a dreptul nouă și tulburătoare.
Schmitt face analogii interesante și, cumva, pune binele și răul în antiteză, ținând să marcheze importanța fiecăruia.
Cartea este o alegorie a credinței, o incursiune fascinantă într-o pagină atât de cunoscută în imaginarul colectiv. Schmitt aduce o noua perspectiva asupra credinței și a nerespectării acesteia, autorul reușind să surprindă printr-un lirism deosebit.
La numai un click distanță, pe site-ul anticariatului nostru, cartea este disponibilă în mai multe ediții: Humanitas (2015), Humanitas (2010).


sus