Gellu Naum - Partea cealalta

Gellu Naum este una dintre cele mai importante figuri ale suprarealismului românesc, fondator al mișcării în România și singurul care a continuat programatic estetica suprarealistă până târziu, în perioada postbelică. Poezia sa este marcată de imagini onirice, asociații libere și simbolism mistic, scriind adesea dintr-o stare de transă poetică, urmând principiile automatismului psihic promovat de Andre Breton. Opera sa se remarcă printr-un stil original, profund oniric, în care se îmbină poezia visului, simbolismul, filosoficul și o forma de evadare interioară ce rezistă oricărei forme de cenzură sau conformism.

Cartea "Partea cealaltă", publicată pentru prima oară în anul 1980, este un volum de poezie, care marchează una dintre cele mai profunde și mature faze ale creației suprarealiste a autorului. Volumul este o explorare a realității interioare, a subconștientului și a lumii onirice. Nu e vorba de o "parte cealaltă" geografică sau concretă, ci de o lume simbolică - o dimensiune interioară, invizibilă, care se revelează prin poezie. În lucrarea sa, Naum folosește un limbaj aluziv, cu imagini bizare, juxtapuneri neașteptate, într-o logică a visului. Cartea "Partea cealaltă" propune o evadare în profunzime, o călătorie spre zonele obscure ale ființei, dincolo de logică și rațiune. Este o meditație poetică despre alteritate, despre interiorul inaccesibil, dar fundamental pentru înțelegerea sinelui. Volumul este considerat un punct de referință în literatura suprarealistă românească, diferențiindu-se prin profunzime filosofică, nu doar ludică. Poezia lui Naum nu are o structură clasică - nu există strofe sau versificație regulată. Este un text fluid, fragmentar, cu imagini juxtapuse, într-un stil specific poeziei suprarealiste. Fluxul conștiinței este predominant, iar versurile curg asemenea unor revelații din vis. Poezia este încărcată de simboluri ale dublului, metamorfozei și transcendenței: ființa cu două aripi - simbolizează o creatură mitică, poate un alter-ego poetic sau o extensie a eului liric, aripile indicând posibilitatea evadării, a zborului spiritual, dublarea lor sugerând și scindarea ființei; ceară, gumă, vopsea - acestea sunt materii instabile, maleabile, putând simboliza plasticitatea lumii interioare, procesul creației artistice, dar și descompunerea realului și reconstituirea sa poetică; umbra rece - sugerează o prezență tulburătoare, un obstacol sau o teamă, umbra fiind un simbol freudian și jungian pentru părțile inconștiente, refulate ale psihicului; comuniunile extatice - evocă un nivel superior al ființei, o unificare mistică, în linia gândirii orientale sau alchimice, în care contrariile sunt reunite. Volumul "Partea cealaltă" este un manifest poetic al accesului la o realitate mistică, dincolo de aparență, într-o estetică non-rațională, profund simbolică. Prin limbajul său hipnotic și imaginile dense, poemul oferă o experiență poetică totală, în care cititorul nu trebuie să înțeleagă, ci să simtă. Gelu Naum reunește în lucrarea sa ceea ce puțini poeți români din secolul XX au realizat: o poezie fără compromisuri, radical modernistă, care nu explică, nu moralizează, nu se conformează niciunui sistem politic sau poetic. Este o operă totală, a simțirii și viziunii. Originalitatea stă în autenticitatea limbajului suprarealist, nealterat de estetici minore; alăturarea lucidității filosofice cu expresia onirică; refuzul narativității - poezia nu spune "o poveste", ci deschide "o stare"; impactul emoțional subtil, care nu provine din patetism, ci din revelația fragilității umane. Volumul a fost primit cu admirație tăcută în epocă, dar și cu reținere din partea criticii oficiale, tocmai pentru că propunea o poezie greu de încadrat în normele ideologice ale timpului. După 1990, însă, "Partea cealaltă" este recunoscută ca una dintre cele mai importante apariții lirice postbelice, fiind tradusă în nenumărate limbi și analizată în contexte internaționale.

Cartea "Partea cealaltă" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în trei ediții, și anume: Cartea Românească (1980), Cartea Românească (1998) și Cartea Românească (1991).