În studiul „Estetica basmului”, George Călinescu analizează specificul literar al basmului popular românesc, evidențiind trăsăturile esențiale ale acestuia și modalitățile prin care atinge valoarea estetică. Autorul începe de la ideea că basmul nu este numai o povestire populară pentru copii, ci o creație artistică complexă, cu o structură bine definită, simboluri, motive recurente și o funcție estetică precisă. El se distanțează de interpretările simpliste care consideră basmul un produs naiv al imaginației colective, arătând că în spatele acestor povești fantastice se află o logică narativă coerentă și o viziune despre lume.
Călinescu observă că basmul are o construcție narativă riguroasă, desfășurată în trei etape fundamentale: începutul, care introduce eroul și lumea în care trăiește; mijlocul, unde eroul este pus în fața unei provocări sau pornește într-o aventură, însoțită de probe inițiatice; și finalul, care aduce victoria binelui, împlinirea destinului și o stare de echilibru restaurat. Această schemă narativă este esențială pentru funcția estetică a basmului, deoarece creează o simetrie și un ritm care oferă satisfacție intelectuală și emoțională cititorului sau ascultătorului.
Un alt aspect important abordat de Călinescu este caracterul arhetipal al personajelor. Eroii, precum Făt-Frumos sau Ileana Cosânzeana, nu sunt personaje complexe psihologic, ci simboluri ale unor valori morale fundamentale: curajul, dreptatea, puritatea, inteligența. La fel, forțele malefice – zmei, vrăjitoare, balauri – întruchipează răul, obstacolul, încercarea necesară pentru maturizarea eroului. Acest tip de polarizare etică clară între bine și rău contribuie la mesajul moral al basmului, dar și la frumusețea lui estetică, prin simplitatea și claritatea exprimării.
Stilul basmului este și el analizat din punct de vedere estetic. Călinescu remarcă folosirea frecventă a formulelor fixe – „a fost odată ca niciodată”, „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” – ca un mod de a ancora povestea într-un timp mitic, atemporal.
Limbajul este simplu, dar poetic, presărat cu fel și fel de hiperbole, comparații și repetiții care creează un ritm aparte și o muzicalitate specifică. Aceste procedee nu sunt întâmplătoare, ci servesc atât memorabilității textului, cât și funcției sale ritualice și educative.
Călinescu subliniază că basmul are o funcție profund formativă. Prin dramatizarea luptei dintre bine și rău, prin traseul inițiatic al eroului și prin triumful final al valorilor pozitive, basmul modelează conștiința morală și estetică a publicului. Nu întâmplător, aceste povești au fost transmise oral din generație în generație, tocmai pentru că ele oferă o formă de cunoaștere simbolică și o imagine idealizată a ordinii universale.
În concluzie, George Călinescu demonstrează în „Estetica basmului” că basmul nu este o simplă narațiune infantilă, ci o creație artistică valoroasă, cu o logică internă solidă, personaje simbolice, o construcție narativă riguroasă și o funcție educativă și estetică remarcabilă. El reabilitează basmul ca specie literară majoră, capabilă să reflecte, prin mijloace simbolice, marile teme ale existenței umane.
Lucrarea va sta la baza altor scrieri poetice și va inspira publicul de toate vârstele. Ulterior, aceasta va fi tradusă în mai multe limbi străine și masiv distribuită în numeroase state. Pe site-ul nostru, la un click depărtare, cartea este de găsit în mai multe ediții: Editura pentru Literatură (1965), Vremea (1995).