Immanuel Kant - Critica ratiunii pure

Cea mai cunoscută lucrare semnată de gânditorul german Immanuel Kant, „Critica rațiunii pure” avea să apară pentru întâia oară în anul 1781 și să devină rapid cea mai căutată carte de acest gen. Având o valoare inestimabilă, lucrarea se bazează pe cercetările personale ale autorului și expune noi fețe ale metafizicii și filosofiei. Adept al iluminismului, cu simț pragmatic și pasionat de științele exacte, Kant analizează ideea conform căreia rațiunea ghidează omul, însă nu îl poate controla întru totul. Progresul sectorului științific și tehnologic îl ajută pe individ să acumuleze noi și noi cunoștințe, fapt pentru care rațiunea pură poate fi alterată de cunoaștere. Autorul dorește să lămurească câteva aspecte vitale și face o analiză a judecăților empirice, vorbind astfel despre spațiu, timp ori cauzalitate.

Kant reflectează asupra ideii de progres intelectual și vorbește despre imposibilitatea creșterii în acest sens fără o doză din această rațiune pură. Exemplificând și adăugind cele notate anterior, gânditorul vorbește despre o cunoaștere apriori și una aposteriori, încercând să clarifice diferențele dintre acestea. O bună parte a lucrării face trimiteri la operele lui Descartes ori la „Contractul social” al lui Rousseau. Lucrarea de față este decisivă pentru iubitorii filosofiei iluministe, însă gradul de dificultate în descifrarea acesteia este unul sporit. Observăm că Immanuel Kant face o alegorie interesantă și aduce în prim plan imaginea omului ideal, guvernat în egală măsură de precauție și neatenție, de toleranță și intoleranta, de slăbiciune și putere, de cunoaștere și rațiune. Acești parametrii definiți de Kant sunt adesea imposibil de respectat, fapt de care însuși autorul se arată conștient și vine, astfel, cu o argumentare serioasă.

Așadar, deși omul kantian este dominat de trăiri contradictorii, încearcă cumva să se plieze pe un construct social, să se încadreze într-un tipar deja stabilit de comunitatea sa. Cunoscătorii filosofiei kantiene vor observa că, nici de această dată, scriitorul nu face referire la existența unei puteri supreme, care să observe sau să guverneze peste muritorii de rând. Astfel, nu găsim referiri la religie ori sacralitate, iar acest articol întărește cumva gândirea pragmatică a lui Kant.

Într-o manieră stranie, Immanuel Kant reușește să reunească toate întrebările individului și să le răspundă într-un mod aparte. Astfel, vom asista la o incursiune fabuloasă în metafizică, la o reîntoarcere la origini și la o deschidere către progres și inovație. Opera va stârni controverse serioase în cercurile intelectualilor și chiar se va discuta despre adăugarea acesteia la index, însă toate acestea nu îi vor diminua importanța. Manuscrisul ajunge să fie tradus în peste 50 de limbi de circulație internațională, dar criticii susțin că varianta originală este cea mai aproape de adevărată filosofie kantiană.

În rafturile noastre, cartea se regăsește în mai multe ediții, după cum urmează: Științifică (1969), Univers Enciclopedic Gold (2009).