Ion Dragomir - Inghititorul de vipere

„Înghițitorul de vipere” semnată de Ion Dragomir este o nuvelă realistă românească, cunoscută pentru dramatismul său profund și pentru analiza psihologică intensă a personajelor. Titlul este simbolic și reflectă suferința tăcută și îndelungată a personajului central.

Personajul principal, Ilie Turbuc, este un țăran simplu, care trăiește într-un sat românesc. Este supranumit de consăteni „înghițitorul de vipere” pentru răbdarea și tăria cu care îndură batjocura, trădarea și răutatea celor din jur, în special a propriei familii.

Ilie este căsătorit cu o femeie rea, infidelă și violentă, care îl umilește constant, iar copiii săi îl tratează cu dispreț și cruzime. De-a lungul vieții, el suportă toate nedreptățile fără să riposteze, păstrând o tăcere dureroasă. Deși ar avea motive să se răzbune, el nu o face, ci alege să sufere în tăcere, devenind o figură tragică și martirică. El vede cumva răul din ceilalți, dar alege să nu răspundă cu aceeași monedă.

Autorul are o capacitate extraordinară de a scrie și de a aduce în prim plan fiecare personaj, fiecare emoție și de a contura cu precizie relațiile dintre personaje. Cumva, publicul este părtaș la toate suferințele personajului, iar acesta se aseamănă cu tragicii greci. Este un soi de erou martir, care caută să înțeleagă răutatea lumii, dar nu neapărat să o combată. Fiecare moment în care acesta este umilit, devine un moment edificator în viața sa și un moment de cumpănă pentru public. Trădat, prins în capcana unei familii care nu îl iubește, eroul caută evadare în propria-i minte. El reușește să ne amoționeze și să ne trezească nostalgia și latura sensibilă. De-a lungul întregii scrieri încercăm să înțelegem de ce este acesta umilit și de ce nu este considerat demn de iubirea celor din jur. În tăcerea sa, caută liniștea care nu l-a însoțit niciodată și este mai puternic decât crede. Acesta este cumva opusul lui Ilie Moromete, dacă am putea să ne raportăm la cineva din literatura universală. Sensibilitatea sa este contagioasă, iar cartea ne va emoționa până la lacrimi. Cumva, psihologia personajelor este foarte bine construită, iar scriitorul nostru este apreciat pentru capacitatea sa de evocare incredibilă. El reușește să ne determine să pătrundem în mintea unui om traumatizat și să-i înțelegem toate durerile.

La final, după o viață plină de umilințe, Ilie Turbuc moare, dar moartea sa nu este plânsă de familie, ci pare mai degrabă o eliberare dintr-o existență amară. Cu toate acestea, moartea lui lasă o impresie profundă asupra comunității, care începe să înțeleagă forța sufletească a acestui om tăcut și neiubit. El devine un soi de martir al comunității sale, un exemplu de bunătate. După moartea sa, lucrurile se desfășoară identic, iar timpul se scurge cu o rapiditate care ne înfioară. Cumva, abia în paginile de final, înțelegem efemeritatea vieții.

Cartea se va bucura de mare succes pe piața de carte din țară și va fi ulterior tradusă în franceză și germană. Pe site-ul nostru, la un click depărtare, cartea poate fi găsită în mai multe ediții: Autorului (1942), Tipografia Universul București (1943).