Iordan Chimet - Inchide ochii si vei vedea orasul

„Închide ochii și vei vedea orașul” de Iordan Chimet este o carte-poem, un hibrid de proză lirică, eseu și meditație despre memorie, copilărie și orașul interior pe care fiecare om îl poartă în sine. În esență, textul explorează felul în care realitatea exterioară devine o arhitectură lăuntrică, construită din nostalgii, imagini fugitive, frici, speranțe și mirări. Cartea nu urmărește o intrigă lineară, ci propune o călătorie prin straturi de amintiri și reflecții, în care cititorul este invitat să redescopere capacitatea de a privi lumea cu ochi de copil.

Narațiunea se organizează în jurul unui oraș simbolic, un spațiu în care totul este fluid, încărcat de emoții și semnificații ascunse. Orașul nu este descris topografic, ci afectiv, ca o hartă a sufletului. Străzile sale sunt coridoare ale memoriei, casele sale sunt capsule ale experiențelor trecute, iar oamenii care îl populează par să fie atât figuri reale din copilăria naratorului, cât și proiecții ale idealului uman. Cartea recuperează fragmente de întâmplări, gesturi delicate și mici epifanii, pe care le transformă în repere ale unei geografii intime. În acest sens, gestul de a închide ochii nu este o evadare din realitate, ci o modalitate de a o vedea mai limpede, de a o regăsi în forma ei profundă și personală.

Un element central al textului este nostalgia copilăriei. Chimet explorează această temă fără sentimentalism, ci cu o luciditate tandră. Copilăria nu apare ca o vârstă idealizată, ci ca o stare de deschidere și curiozitate, o perioadă în care magia și realul coexistă firesc. Orașul copilăriei este plin de mistere și revelații: umbre care se lungesc seara, luminile difuze, mirosurile și sunetele care trezesc impulsul de a înțelege lumea. Fiecare detaliu aparent banal devine prilej pentru o reflecție despre trecerea timpului și despre felul în care devenim adulți. Chimet sugerează că adevărata maturitate nu ar trebui să însemne pierderea sensibilității, ci integrarea acestei priviri poetice în confruntarea cu realitatea cotidiană.

Cartea este, în același timp, un elogiu adus imaginației. Pentru Chimet, imaginația este un act de rezistență, un mod de a păstra vie umanitatea într-o lume adesea dominată de griji, norme și rigidități. Orașul interior devine astfel un spațiu al libertății și al reinventării, un refugiu împotriva uniformizării. Prin imaginație se poate recupera frumusețea micilor miracole, iar cititorul este încurajat să reînvețe să le caute. De aceea, cartea are un ton meditativ, dar și luminos, echilibrând introspecția cu speranța.

Deși puternic ancorată în lirism, lucrarea poate fi citită și ca un eseu despre memorie. Chimet analizează modul în care amintirile se transformă, cum se amestecă, se estompează sau capătă contururi noi odată cu trecerea timpului. Memoria nu este un depozit fidel, ci o țesătură vie, schimbătoare, iar orașul interior se reconstruiește neîncetat. Finalul cărții conferă impresia unui ciclu deschis: orașul poate fi oricând reîntors în ființă, atâta timp cât cineva este dispus să închidă ochii și să-l vadă. Astfel, cartea devine o invitație de a regăsi acea parte din sine capabilă să transforme lumea în poveste. Pe site-ul nostru, cartea poate fi găsită în mai multe ediții: Eminescu (1979), Eminescu (2001), Univers (2002).