Isabel Allende - Zorro

Isabel Allende este una dintre cele mai importante scriitoare latino-americane contemporane. Aceasta nu scrie doar pentru a spune povești, ci pentru a însufleți istoria și pentru a recupera vocea celor invizibili - femei, imigranți, victime ale dictaturii sau ale patriarhatului.

Cartea "Zorro", publicată pentru prima oară în anul 2005, reimagineaza originile celebrului erou mascat, Diego de la Vega, cunoscut sub numele de Zorro, punând accent pe formarea lui ca om, conflictele etice și sociale ale epocii și relațiile profunde din viața sa. Isabel Allende abordează în lucrarea sa un personaj legendar, dar dintr-o perspectivă proaspătă. "Zorro" nu este un roman cu eroi invincibili și răufăcători caricaturali, ci o carte de formare, o biografie ficțională a celui care avea să devină "justițiarul cu mască". Allende construiește nu doar un erou de aventură, ci un personaj care devine simbol prin învățare, durere și alegere. Diego se naște dintr-un tată spaniol, Don Alejandro de la Vega, și o mamă shoshone, Toypurnia. Așadar, încă de la naștere, trăiește în tensiune între două coduri morale și culturale: lumea europeană - onoare, cod cavaleresc, autoritate și ierarhie; lumea indigenă - echilibru cu natura, spiritualitate, comunitate și rezistentă. Copilăria lui, trăită pe fundalul abuzurilor asupra popoarelor native și al injustiției sociale, formează primul strat al conștiinței justițiare. În Barcelona, Diego nu învață doar scrima și filosofia, experimentânt și pierderea, nedreptatea politică și iubirea rănită. Se îndrăgostește de Juliana, ajungând să o piardă într-un context manipulativ. Intră în societatea secretă "La Justicia", înțelegând ideea de eroism organizat, nu doar spontan. Aici, Diego începe să-și construiască o identitate duală: devine conștient de masca socială și de nevoia unui simbol pentru a acționa din umbră. Nu e doar un om bun - ci un om care decide să lupte organizat și anonim. După trădarea Julianei și destrămarea visului romantic, Diego devine un personaj aflat în criză de sens. Pleacă din Spania alături de Bernardo și alte personaje, într-un "pelerinaj" literal și simbolic. Această criză este esențială, nu doar că-l desparte de trecut, dar îl și pregătește pentru reîntoarcerea cu o nouă identitate. Întors în California, Diego găsește un teritoriu transformat: tatăl său umilit, corupția generalizată, nedreptatea legalizată. În acest spațiu, Zorro nu apare din furie, ci din nevoia de echilibru. Masca devine un instrument, spada un semn, iar litera "Z" devine semnătură etică, nu doar stilistică. Zorro nu este o evadare din eșec, ci o reconstrucție a ființei. Diego nu mai e doar un moștenitor sau un elev - el devine vocea colectivă pentru cei tăcuți. Transformarea acestuia este completă nu când învață să lupte, ci când înțelege pentru cine și de ce luptă. Zorro nu este un super-erou în sens hollywoodian, ci este o metaforă a alegerii morale în contextul unei lumi nedrepte, construite treptat, fără salturi miraculoase.

Juliana de Romeu, unul dintre personajele feminine-cheie din romanul "Zorro", este adesea percepută ca un obstacol romantic în drumul lui Diego, însă, motivațiile ei sunt mult mai nuanțate, fiind legate de presiunile sociale, frică, dorința de singuranță și conformismul educat. Juliana este fiica unei familii aristrocate din Barcelona. Este educată, rafinată, conștientă de poziția ei într-o societate unde căsătoria și aparențele definesc totul. În Diego, aceasta vede inițial o figură romantică, dar și instabilă. Juliana nu este "femeia care l-a trădat pe Zorro", ci este femeia care a ales ceea ce lumea ei i-a spus că e corect. Alegerea ei provoacă rana care-l obligă pe Diego să se maturizeze, să-și canalizeze durerea spre o cauză mai mare.

Cartea "Zorro" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și nume: Humanitas (2006) și Fourth Estate (2005).