Jean Laplanche s-a nascut la 21 iunie 1924 in Paris si a murit la 6 mai 2012 in orasul Beaune, Franta. A fost una dintre cele mai importante figuri ale psihanalizei franceze din secolul XX, alaturi de nume precum Jacques Lacan si Didier Anzieu. De-a lungul vietii sale, Laplanche a reusit sa imbine filosofia, medicina si psihanaliza intr-un demers intelectual de mare complexitate, fiind considerat un veritabil continuator si reformator al gandirii freudiene.

A urmat studii de filosofie la prestigioasa École Normale Supérieure din Paris, unde i-a avut colegi pe viitorii filozofi Louis Althusser si Jacques Derrida. In paralel, si-a inceput formarea psihanalitica in cadrul Societatii Psihanalitice din Paris, fiind analizat chiar de Jacques Lacan. Ulterior, a obtinut si titlul de doctor in medicina, specializandu-se in psihologie. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a participat activ in Rezistenta Franceza, experienta care i-a influentat profund viziunea asupra omului si a conflictului psihic.

Prima sa lucrare importanta a fost Vocabularul psihanalizei (1967), scrisa impreuna cu Jean-Bertrand Pontalis. Acest dictionar conceptual a devenit rapid un instrument fundamental pentru intelegerea psihanalizei freudiene si a fost tradus in numeroase limbi. Laplanche a colaborat in special cu edituri precum Presses Universitaires de France (PUF), Gallimard si Flammarion. A coordonat, de asemenea, traducerea si publicarea operelor lui Freud in limba franceza, intr-o editie critica.

Una dintre contributiile sale teoretice majore este dezvoltarea teoriei generalizate a seductiei, inspirata dintr-o ipoteza abandonata de Freud. Conform acestei teorii, psihicul uman se formeaza in copilarie prin interactiunea cu mesajele enigmatice, adesea sexualizate, transmise involuntar de adulti. Aceste mesaje nu pot fi intelese imediat de copil si sunt "traduse" in psihic, devenind germeni ai inconstientului. Traducerea incompleta sau distorsionata a acestor mesaje genereaza conflicte interne si structuri inconstiente durabile.

Printre cele mai importante lucrari ale sale se numara Viata si moarte in psihanaliza (1970), in care exploreaza raportul dintre moarte, pulsionalitate si constiinta, Problematice (trei volume aparute intre 1980 si 1998), o serie ampla de eseuri despre sexualitate, traducere si inconstient, precum si Ratacirea biologizanta a sexualitatii la Freud (1992), unde critica tendinta lui Freud de a reduce sexualitatea la o explicatie biologica. O alta lucrare notabila este Revolutia copernicana neterminata a lui Freud (1996), in care sustine ca Freud nu si-a dus la capat propria revolutie epistemologica, iar Laplanche propune o reluare radicala a proiectului freudian. In volumul Inconstientul si corpul (2006), el reia si aprofundeaza problema raportului dintre psihic si corporalitate dintr-o perspectiva originala.

Laplanche a fost primit cu mare interes de comunitatea academica si psihiatrica. Desi a fost mai putin mediatizat decat Lacan, a fost apreciat pentru rigoarea sa teoretica si pentru efortul de a mentine psihanaliza ancorata in experienta clinica si in reflectia filozofica. A fost adesea citat si comentat de autori importanti precum Gilles Deleuze, Felix Guattari sau Julia Kristeva. Totodata, a avut parte si de controverse, mai ales din partea lacanienilor, care nu au impartasit critica sa fata de modelul simbolic lacanian.

In concluzie, Jean Laplanche ramane o figura esentiala in peisajul gandirii psihanalitice contemporane, prin efortul sau constant de a regandi si de a relansa mostenirea freudiana intr-o directie profunda, dar si deschisa catre alte domenii ale cunoasterii. Operele sale continua sa fie studiate si reinterpretate atat in spatiul clinic, cat si in cel cultural si filozofic.

Opere: Vocabularul psihanalizei.