Michael Cunningham - Craiasa zapezii

Michael Cunningham, laureat al Premiului Pulitzer pentru „Orele”, revine în „Crăiasa zăpezii”  cu un roman introspectiv, liric, ce explorează viața a trei personaje newyorkeze aflate la marginea crizei existențiale. Într-un oraș rece și mohorât, Cunningham conturează un tablou sensibil despre fragilitatea umană, prietenie, suferință și nevoia de sens. Titlul este inspirat din basmul lui Hans Christian Andersen, însă romanul nu este o rescriere fidelă a acestuia, ci o reinterpretare simbolică a ideii de îngheț spiritual, căutare a mântuirii și a regăsirii.

Povestea se petrece în New York, între anii 2004–2008, și se concentrează asupra fraților Barrett – Barrett și Tyler – și asupra iubitei lui Tyler, Beth, diagnosticată cu o formă agresivă de cancer. Barrett, fost student la Yale, este un intelectual sensibil și nostalgic, care lucrează într-un magazin de antichități și trăiește într-o stare de permanentă căutare. Tyler, este un muzician dependent de cocaină, chinuit de incapacitatea de a-și finaliza creația muzicală – o piesă dedicată lui Beth, ce pare să-i scape printre degete. Beth, fragilă și luminoasă, devine catalizatorul tăcut al transformărilor celor doi bărbați. Femeia se transformă ușor în mărul discordiei.

Romanul începe cu un moment aproape mistic: Barrett vede o lumină albă-verzuie plutind deasupra parcului Central. Această viziune, poate fi interpretată drept o halucinație, îl face să se întrebe dacă nu cumva Dumnezeu încearcă să comunice cu el. Din acest moment, realitatea și transcendența încep să se amestece, iar bărbatul devine din ce în ce mai preocupat de latura spirituală a lumii.

Un fir central al romanului este căutarea sensului într-o lume desacralizată. Barrett, profund marcat de pierderile din trecut și de sentimentul ratării, încearcă să găsească un sens superior propriei sale vieții. Viziunea luminii, care îl urmărește obsesiv, devine pentru el un simbol al speranței, dar și al întrebării: există ceva dincolo de realitatea aceasta?

Cunningham nu oferă un răspuns tranșant, ci lasă lucrurile într-o stare de suspendare, sugerând că credința este o alegere personală, iar divinul poate fi perceput doar în momente rare, aproape imperceptibile, de deschidere sufletească. Beth este figura angelică în jurul căreia gravitează celelalte personaje. Fragilitatea ei fizică contrastează cu forța sa interioară și cu calmul ei aproape supranatural. Ea devine o Crăiasă a zăpezii într-un sens inversat – nu aduce înghețul, ci este o prezență caldă într-o lume rece.

Tyler, incapabil să-și finalizeze piesa, simte că eșuează ca partener și ca artist. Boala iubitei sale îl face să se simtă nesemnificativ și neajutorat, vinovat și furios, ceea ce îl împinge mai adânc în dependența sa de substanțe. Însă, în final, înțelegem că iubirea adevărată nu constă în gesturi grandioase, ci în prezența constantă lângă cel drag, în ciuda propriilor bariere și frici.

Deși titlul face trimitere la basmul lui Andersen, în roman „Crăiasa zăpezii” nu este un personaj, ci un simbol. Zăpada, frigul, iarna devin metafore ale înstrăinării, ale morții, dar și ale purificării sau păcii. Barrett, care vede lumina în zăpadă, caută să transforme acest îngheț într-un sens.

La final, când Beth moare, personajele rămase în viață nu sunt complet distruse, ci cumva eliberate – într-un sens dureros, daroriginal. Cunningham pare să spună că suferința nu poate fi evitată, dar ne poate transforma profund. Pe site-ul nostru, cartea poate fi găsită în mai multe ediții, dintre care vom aminti: Polirom (2014), Fourth Estate (2015), Polirom (2018).