Suflete moarte


N. V. Gogol - Suflete moarte
Suflete moarte este un roman scris de N. V. Gogol, publicat pentru prima dată în anul 1842, la Moscova și este văzut ca un exemplu foarte concludent al literaturii ruse din secolul XIX.
Romanul are in vedere călătoriile și aventurile lui Pavel Ivanovici Cicikov precum și pe oamenii întâlniți de acesta, oameni tipici păturii sociale mijlocii din Rusia acelor vremuri. Gogol a văzut această scriere ca pe un poem epic în proză sau ca pe un roman în versuri. Înainte de a muri Gogol a distrus a doua parte a trilogiei și deși romanul se termină în mijlocul acțiunii, este văzut de obicei ca o operă completă.
Suflete moarte reprezintă culmea creației lui Gogol și totodată ultimul lui cuvânt de artist. La acest poem, Gogol a lucrat 17 ani (de la 1835 până la 1852). După cum rezultă din mărturisirile contemporanilor, poemul a fost conceput de autor ca o lucrare comică, dar, adâncindu-se treptat-treptat, s-a transformat într-un vast tablou demascator al Rusiei feudalo-iobăgiste.
Subiectul Sufletelor moarte i-a fost sugerat lui Gogol de către Pușkin. Confirmarea acestui fapt nu o găsim numai în mărturisirea lui Gogol din Spovedania unui autor (1847), ci și în scrisoarea lui către Pletniov, din 16 martie 1837, în care Gogol spune că această operă i-a fost "sugerată" de Pușkin și o numește chiar "creația lui".
În întreg poemul lui Gogol, găsim ca motiv principal drumul - senzațiile și impresiile de drum (sosirea lui Cicikov, introducerea, etc.). Acest motiv e încununat, în final, cu imaginea troicii. La început e vorba de o troică reală, cea a lui Cicikov; apoi ea se transformă în "troica rusească", care întruchipează marea generozitate a sufletului rusesc și, în sfârșit, ea devine un simbol al năvalnicului și nestăvilitului mers înainte al Rusiei.
Este zugrăvită și imaginea tristă a Rusiei iobăgiste. Călătorind împreună cu Cicikov de la un moșier la altul, cititorul se scufundă parcă din ce în ce mai mult în "mocirla îngrozitoare" a josniciei, a meschinăriei și a viciului. Trăsăturile negative sunt din ce în ce mai vădite, și galeria moșierilor, care începe cu comicul Manilov, se sfârșește cu Pliușkin, care nu-i atât de ridicol cât mai ales dezgustător.
Personajele din Suflete moarte au servit în repetate rânduri drept armă în lupta ideologică a clasei muncitoare. V. I. Lenin și I. V. Stalin s-au folosit adesea de numele lui Cicikov, Manilov, Sobakevici, Nozdriov și ale celorlalte personaje din Suflete moarte, pentru demascarea dușmanilor revoluției.


sus