Olga Tokarczuk - Straveacul si alte vremi

Olga Tokarczuk, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2018, aduce în romanul „Străveacul și alte vremi” o lume plină de simbolism, în care timpul, mitul și realitatea se contopesc într-o narațiune densă, poetică și profund umană. Această scriere poate fi citită atât ca o cronică a unui sat fictiv polonez în secolul XX, cât și ca o meditație asupra istoriei, a memoriei colective și a modului în care oamenii supraviețuiesc trecerii timpului.

Titlul lucrării sugerează ideea de „vremuri” care nu sunt numai epoci istorice, dar și stări de spirit, forme de timp trăit sau resimțit. „Străveacul” este un loc imaginar, dar profund recognoscibil, în care granițele dintre real și mitologic sunt fluide. Timpul în roman nu se scurge liniar, ci se întoarce asupra lui însuși, ca într-un mit arhaic. Astfel, autoarea împrumută structuri de gândire premoderne – timpul sacru, eternul reîntoarcerii – pentru a reda drama modernă a personajului confruntat cu războiul, cu moartea și cu transformările majore ale societății.

Spațiul rural al Poloniei devine, în acest roman, un topos arhetipal, un „centru al lumii” în care istoria mondială pătrunde ca o forță violentă, dar care nu distruge pe deplin structura profundă a locului. Fiecare erou trăiește o manieră unică de raportare la timp și la destin, iar toate destinele sunt țesute într-o tapiserie vastă, complexă și coerentă.

Eroii nu sunt numai oameni concreți, ci simboluri vii ale umanității. Genowefa, Michal, Kłoska sau Misia nu sunt simple personaje individuale, ci reprezentări ale unor tipologii spirituale – mame, vizionari, exilați, suflete rătăcitoare. Prin ele, autoarea oferă o reflecție asupra suferinței, dar și asupra puterii de regenerare a vieții umane.

În plus, existența îngerilor păzitori sau a forțelor supranaturale în roman nu este tratată ca o fantezie, ci ca o dimensiune firească a lumii noastre. Acest realism magic la Tokarczuk nu are scopul de a evada din realitate, ci de a o îmbogăți și de a o înțelege în profunzime.

Stilul autoarei este poetic, rafinat și esențializat. Ea scrie cu o atenție aproape sacră față de cuvinte și față de felul în care narațiunea poate păstra memoria unui loc și a unei comunități. Fiecare capitol este scurt, aproape ca o meditație sau o rugăciune, ceea ce conferă romanului o ritmicitate proprie, asemănătoare unei litanii.

„Străveacul și alte vremi” este o scriere despre continuitate, despre cum viața se reînnoiește în pofida dezastrelor, despre cum trecutul nu dispare, ci rămâne înscris în țesătura ființei umane. Este un roman al rezistenței prin intermediul memoriei și al reconcilierii cu efemeritatea. În lumea descrisă de scriitoarea noastră fiecare suferință este contrabalansată de frumusețe, iar fiecare sfârșit ascunde o posibilitate de început.

Cartea nu vorbește doar despre un sat din Polonia, ci despre condiția umană în ansamblul ei, despre nevoia de sens, de apartenență și de continuitate. Prin acest roman, Tokarczuk se afirmă ca o mare scriitoare europeană, capabilă să transforme localul în universal și cotidianul în legendar.

Pe site-ul nostru, la numai un click depărtare, cartea este de găsit în mai multe ediții: Polirom (2002), Polirom (2012).