Onisifor Ghibu - Din istoria literaturii didactice romanesti

„Din istoria literaturii didactice românești” semnată de Onisifor Ghibu este un studiu de istorie literară și pedagogică, care aduce o privire amplă asupra dezvoltării literaturii didactice în spațiul național. Textul are o valoare majoră atât din punct de vedere istoric, cât și educațional, fiind un demers riguros și bine documentat. Cartea va fi utilizată drept material de studiu în mai multe centre universitare din țară și tradusă ulterior în mai multe limbi străine.

Ghibu își propune să realizeze o cercetare istorică a literaturii didactice românești, cu scopul de a evidenția importanța acesteia în dezvoltarea culturii și educației din țara noastră. El definește literatura didactică drept un instrument esențial în formarea spirituală a poporului român. De asemenea, el vorbește despre influențele culturale europene care și-au pus amprenta pe societatea noastră, dar și pe scriitorii.

Subiectul tratat nu este numai unul literar, ci și național-pedagogic, vizând dezvoltarea conștiinței culturale și unității naționale.

Ghibu identifică secolele XVII–XVIII ca fiind perioadele în care apar primele forme de literatură didactică românească. Acestea erau dominate de traduceri din limba slavonă sau greacă și aveau un caracter mai ales religios și moralizator. În Transilvania, literatura didactică capătă un caracter mai laic și progresist, sub influența iluminismului. El ne vorbește despre capacitatea dascălilor de a se alinia cu noile norme și valori și de a insufla copiilor informații noi. În școlile veacului sunt nenumărate studii care vizează literatura transilvăneană, iar impactul acestora se va vedea peste ani.

Școlile confesionale (în special cele greco-catolice) au jucat un rol important în promovarea culturii și în formarea profesorilor. Apar primele manuale didactice moderne, iar scrierea acestora devine o activitate conștientă, organizată cu grijă. Se dezvoltă o programă școlară și se pun bazele învățământului de masă.

Lucrarea subliniază ideea că literatura didactică românească nu trebuie văzută doar ca un instrument de învățare, ci ca un act de cultură și formare a unei identități naționale. Ea arată evoluția conștiinței colective și a identității românești. Educația este un pilon important al devenirii unui popor, iar literatura didactică este una dintre cele mai valoroase expresii ale acestui proces.

Cartea este plină de fel și fel de trimiteri către istorie și cultură, dar și spre autori importanți din literatura veche. Într-o pledoarie extraordinară, autorul ne determină să vedem cum ne influențează educația simplă din școlile transilvănene. Ideile și ideologiile formate în acele veacuri vor dăinui în mai multe scrieri, chiar și astăzi, în epoca modernă.

Istoria vecului va influența enorm literatura. E drept, în acele secole, erau puțini aceia care se remarcau în materie de literatură sau alte științe filologice. Autorul chiar vrea să sublinieze cum au fost românii influențați de francezi, italieni și greci, de-a lungul vremurilor. Îbtr-o perioadă în care internetul lipsea, sursele de inspirație reale nu erau chiar la îndemâna oricui, cu atât mai puțin pentru o cercetare.

Pe site-ul nostru, la numai un click depărtare, cartea poate fi găsită în mai multe ediții: Editura Didactică și Pedagocică (1975), Semne (1998).