„Suflet candriu de papugiu” este o scriere cu accente memorialistice, un omagiu adus Bucureștiului de ieri, în care autorul își propune să redea farmecul, atmosfera și trăirile unor timpuri trecute, dar încă vii în memoria colectivă. Cartea este ilustrată cu fotografii de arhivă (sepia) și însoțită de felurite comentarii pline de savoare, traversate de nostalgie, umor, arhaisme și regionalisme, care dau textului o savoare autentică.
Titlul, „Suflet candriu de papugiu”, evocă un spirit senin, dar și fragil, paradoxal – de „papugiu” - sugerând o stare sufletească vulnerabilă, dar totuși cu un soi de delicatețe, nostalgie și melancolie. În paginile sale, autorul îmbină mărturisiri, evocări, reflecții personale și portrete ale unor locuri, case, oameni, pe care îi percepe ca pe fragmente ce compun „sufletul” Bucureștiului și al unei epoci dispărute.
Cartea nu este numai un roman cu o intrigă foarte bine delimitată, ci mai degrabă o „plimbare” literară în timp și spațiu, o hartă sentimentală a orașului de altădată. Autorul se oprește asupra unor străzi, intersecții, clădiri, locuri de întâlnire, cafenele, curți interioare, dar și personaje (anonime sau reale) care au dat culoare vieții citadine. Prin aceste micro-povestiri, el recreează atmosfera interbelică și postbelică, dar evocă și transformările ulterioare, pierderile, degradările, disparițiile, dar și răzbătările frumuseții.
De fapt, cititorul parcurge un traseu afectiv: fiecare loc vizitat evocă o amintire, o strofă, o mică poveste personală sau socială. Limbajul cărții este un element de atracție în sine — plin de arhaisme sau regionalisme („graiul de altădată”), dar tocmai acestea dau culoare, autenticitate și muzicalitate. Autorul pare să-și invite cititorul să intre în tihnă, să audă ecourile unor epoci, să simtă cum se perindă umbre, glasuri, pași, fetru de timp.
Un element important este și tensiunea între nostalgie și realitate: dacă pe de o parte autorul își dorește să reînvie frumusețea pierdută, pe de altă parte nu neagă degradările și transformările – unele ireversibile – pe care le aduce timpul. El recunoaște că orașul s-a schimbat — unele clădiri s-au pierdut, sensul estetic s-a alterat, oamenii și comportamentele s-au transformat. Într-un spațiu literar plin de umor și tandrețe, autorul reflectează asupra raportului dintre memorabil și efemer, dintre ceea ce a fost și ceea ce mai poate fi salvat din trecut.
Mai mult decât o simplă relatare de memorie urbană, lucrarea este și un manifest al iubirii pentru cuvânt, limbă și pentru sensibilitatea locului. Radu Anton Roman își asumă rolul de povestitor, de gardian al unui patrimoniu spiritual și emoțional, încercând să transmită cititorului proprie viziune asupra valorii memoriei: „să pleci de aici înseamnă să fii străinul; nu poți pleca niciodată, trupul se oprește și se face cântec.”
Cartea va fi tradusă în mai multe limbi străine și distribuită masiv în mai multe state europene. Cartea este un soi de mărturisire sinceră, care ne invită la visare și ne face să ne pierdem în descrieri și peisaje extraordinare.
Pe site-ul nostru, la numai un click depărtare, cartea este de găsit în mai multe ediții: Noi (2012), Vremea (2017).