Romulus Rusan - O calatorie spre marea interioara

Romulus Rusan a fost unul dintre autorii români ce a reușit să călătorească în timpul regimului comunist mai mult decât oricine. S-a născut pe 13 martie 1935 la Alba Iulia, unde a și urmat școala și liceul. Pentru a urma cursurile facultății se mută la Cluj și va opta pentru Tehnologie Mecanică, dar nu va profesa niciodată în domeniu. În acest timp va intra în lumea literară odată cu publicarea de critică literară în revista Steaua în 1954. Au urmat apoi Luceafărul și România Literară unde a publicat și critică cinematografică și toate acestea vor fi adunate în primul volum publicat în 1977, La început n-a fost cuvântul. Pasionat de istoria țării sale și de societatea în care trăia, a fondat împreună cu soția sa, Ana Blandiana, Memorialul de la Sighet, subiect despre care a scris colecții întregi de interviuri, documente explicate sau istorie. De asemenea a fost director științific al Centrului Internațional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, unde a susținut proiecte educaționale, muzeale și de cercetare.

Dintre cele mai cunoscute opere trebuie să menționăm măcar câteva din domenii diferite: Convorbiri subiective, America ogarului cenușiu și colecțiile Analele Sighet, Biblioteca Sighet sau Interval.

Romanul "Călătorie spre marea interioară" a fost publicat la editura Cartea Românească sub forma a trei volume în 1986, ediție ce o puteți găsi și pe site-ul nostru sub forma volumelor separate sau împreună.

Avem parte din nou de un jurnal de călătorie, dar nu unul tipic, ci unul ce are pe primul plan sentimentele și trăirile sale. Totul începe când soției sale, Ana Blandiana, i se dăruiește Premiul International Herder din Viena, iar cu această ocazie cei doi au decis să caute marea interioară, adică Marea Mediterană. Tot sudul Europei este vizitat, dar nicăieri nu este mai bine că acasă. Merg la muzee, monumente, castele sau lacuri, cunosc oameni din alte civilizații și totul le amintește de România lor dragă. Totuși uneori aceste clădiri impunătoare le oferă un sentiment de aroganță și tristețe pentru că nu oferă nimic spiritual. De asemenea arta tinde spre snobism și confort ceea ce nu se compară cu operele noastre ce exprimă atâtea lucruri.

În Iugoslavia li se pare că timpul trece atât de greu, chiar dacă le-a fost recomandată vizitarea anumitor locuri, pentru ei sunt doar niște copii ce nu vor prinde niciodată viață. În Bulgaria oamenii sunt prietenoși, dar ei nu căutau neapărat ceva aici, doar treceau înspre Turcia și au decis să nu lase lucrurile neobservate. Ajunși la Istanbul rămân uimiți de toată valoarea istorică a orașului, a oamenilor și ,de ce nu, a bucătăriei. O consideră cea mai frumoasă capitală în care a ajuns datorită moscheelor, mării încântătoare și clădirilor impozante. Aici s-au putut concentra pe propria ființă pentru că într-adevăr s-a simțit ca acasă, nu a mai avut obsesia morbidă de a căuta sensul în orice punct turistic.