Sandor Marai s-a nascut la 11 aprilie 1900 in Kassa, oras care apartinea atunci Imperiului Austro-Ungar si care astazi este Kosice, in Slovacia, si a murit la 21 februarie 1989, la San Diego, in Statele Unite ale Americii. A provenit dintr-o familie burgheza cultivata, tatal sau fiind jurist, iar mediul familial i-a oferit o educatie solida, bazata pe disciplina intelectuala, lectura si constiinta valorilor clasice europene. A urmat studii universitare la Leipzig, Frankfurt, Berlin si Paris, unde a studiat literatura, jurnalismul si filosofia, intrand in contact direct cu marile curente culturale ale Europei interbelice. In plan personal, viata lui Sandor Marai a fost marcata de o casnicie de lunga durata, profunda si complexa, experienta conjugala devenind una dintre temele centrale ale operei sale. Dupa instaurarea regimului comunist in Ungaria, a ales exilul, refuzand orice compromis ideologic, iar acest gest i-a adus izolarea literara in tara natala, dar i-a consolidat statutul moral si intelectual.

Debutul sau literar a avut loc in anii tineretii, prin publicarea de articole si eseuri in presa culturala maghiara, urmate de romane si volume de proza care l-au impus rapid ca una dintre cele mai importante voci ale literaturii maghiare interbelice. Marai a colaborat cu numeroase ziare si reviste culturale, fiind apreciat ca jurnalist, eseist si romancier, iar stilul sau sobru, lucid si introspectiv l-a diferentiat de contemporanii sai. In perioada exilului, care l-a purtat prin Italia, Elvetia si Statele Unite, a continuat sa scrie constant, desi pentru mult timp opera sa a ramas marginalizata si redescoperita abia dupa caderea comunismului. Exilul, singuratatea, destramarea valorilor europene traditionale si criza individului modern sunt teme recurente in scrierile sale, reflectand drama unei constiinte care refuza adaptarea la compromis.

Dintre operele sale cele mai cunoscute, publicate si in limba romana, se remarca Lumanarile ard pana la capat, un roman al confruntarii morale si al memoriei, construit in jurul unei conversatii decisive despre prietenie, tradare si trecerea timpului. Mostenirea Eszterei exploreaza asteptarea, renuntarea si iluzia dreptatii morale, intr-un stil concentrat si profund introspectiv. Divort in cetatea Buda analizeaza destramarea unei relatii conjugale si fragilitatea aparentelor sociale, in timp ce Portretele unei casnicii ofera o radiografie complexa a vietii de cuplu, vazuta din perspective diferite, cu o luciditate aproape necrutatoare. Eliberare este un text intens legat de trauma istorica si de sentimentul fals al libertatii aduse de schimbari politice radicale, iar Turneu la Bolzano propune o meditatie rafinata asupra identitatii, memoriei si iubirii, pe fundalul unei Europe aflate in declin moral.

Receptarea critica a operei lui Sandor Marai a cunoscut un destin paradoxal. In timpul vietii, a fost admirat si respectat in mediile culturale europene, dar apoi ignorat sau interzis in Ungaria comunista. Redescoperirea sa dupa 1990 a fost spectaculoasa, criticii literari subliniind profunzimea psihologica, eleganta stilistica si modernitatea temelor abordate. Astazi, Sandor Marai este considerat unul dintre marii prozatori europeni ai secolului XX, un autor al constiintei morale, al fidelitatii fata de sine si al melancoliei lucide, apreciat pentru capacitatea sa de a transforma experienta personala si istorica intr-o literatura de o forta discreta, dar durabila.

Opere: Portretele unei casnicii, Eliberare, Divort in cetatea Buda, Mostenirea Eszterei, Lumanarile ard pana la capat, Turneu la Bolzano.