Lumea de ieri. Amintirile unui european este o autobiografie semnată de Ștefan Zweig în exil, în anii tulburi ai celui de-al Doilea Război Mondial, publicată postum în 1942. Cartea reprezintă nu doar povestea vieții autorului, ci și portretul unei epoci dispărute – Europa de dinaintea Primului Război Mondial, o lume a stabilității, a rafinamentului cultural și a încrederii în progresul uman. Zweig scrie cu nostalgie și melancolie despre o epocă pe care o consideră „lumea de ieri”, o lume a toleranței, a rațiunii și a spiritului umanist, distrusă de violența și fanatismul secolului XX.
Autorul începe prin a descrie atmosfera Vienei sfârșitului de secol XIX, capitala Imperiului Austro-Ungar, pe care o vede ca un centru al culturii, al artei și al unei vieți intelectuale efervescente. Pentru tânărul Zweig, Viena era un loc în care domneau siguranța și confortul, un univers ordonat și civilizat, în care progresul părea de neoprit. Totuși, scriitorul recunoaște ulterior că această stabilitate era, în mare parte, o iluzie, ascunzând tensiuni sociale și naționale care urmau să erupă.
Zweig își evocă formarea intelectuală și literară, amintind influențele culturale și marile personalități ale epocii – Freud, Rilke, Hofmannsthal, Schnitzler – și spiritul cosmopolit care domina cercurile artistice vieneze. Literatura, arta și muzica reprezentau pentru el expresii ale unei Europe unite prin cultură, nu prin politică. În anii tinereții, Zweig călătorește mult și cunoaște oameni de cultură din toată Europa, dezvoltând o convingere profundă în idealul unei comunități europene bazate pe toleranță și schimb intelectual.
Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, acest vis se destramă. Zweig descrie cu durere entuziasmul naționalist care a cuprins popoarele Europei și propria sa dezamăgire față de modul în care intelectualii s-au lăsat purtați de valul propagandei. El se retrage în Elveția, unde adoptă o poziție pacifistă, convins că războiul distruge temeliile civilizației. După 1918, trăiește dezorientarea unei lumi care nu mai semăna deloc cu cea de dinainte: vechile valori ale respectului, demnității și rațiunii sunt înlocuite de cinism, violență și instabilitate politică.
Anii interbelici sunt pentru Zweig o perioadă de succes literar, dar și de neliniște. Asistă neputincios la ascensiunea extremismului, mai ales a nazismului, care îl obligă, ca evreu, să părăsească Austria. Exilul devine simbolul rupturii definitive dintre omul european și „lumea de ieri”. Scriitorul se refugiază în diverse țări – Marea Britanie, Statele Unite, Brazilia – dar nicăieri nu mai regăsește sentimentul de apartenență.
Cartea se încheie într-o notă profund melancolică. Zweig privește cu tristețe prăbușirea Europei pe care o iubise, distrusă de ură și intoleranță. Lumea de ieri devine astfel nu doar autobiografia unui scriitor, ci și elegia unei civilizații pierdute. Prin tonul său umanist și lucid, opera se transformă într-un avertisment împotriva oricărei forme de fanatism și într-o mărturie despre fragilitatea culturii în fața violenței istoriei.
Cartea este, de fat, testamentul spiritual al lui Zweig, care, incapabil să mai creadă în renașterea Europei sale ideale, se sinucide în 1942, împreună cu soția sa. Lumea de ieri rămâne una dintre cele mai emoționante confesiuni despre sfârșitul unei epoci și despre dorința omului de a salva prin memorie o lume distrusă. Pe site-ul nostru, la un click depărtare, este de găsit în mai multe ediții: Humanitas (2012), Humanitas (2010).