W. N. P. Barbellion este pseudonimul folosit de Bruce Frederick Cummings, un naturalist și scriitor britanic, care a devenit cunoscut în special datorită jurnalului său autobiografic "Jurnalul unui om dezamăgit", în care și-a descris cu o sinceritate rar întâlnită lupta cu scleroza multiplă, o boală incurabilă, diagnosticată într-o perioadă în care medicii nu aveau prea multe soluții pentru astfel de afecțiuni.
Cartea "Jurnalul unui om dezamăgit", publicată pentru prima oară în anul 1919, este mai mult decât o simplă cronică a vieții unui tânăr bolnav; este o radiografie profundă a unei cunoștințe lucide, în lupta cu destinul, cu limitele impuse de trup și cu sensul propriei existențe. Lucrarea, concepută ca un jurnal intim, surprinde gândurile, fricile, aspirațiile și dezamăgirile unui om care trăiește cu intensitate fiecare clipă, conștient de caracterul efemer al vieții. Un aspect definitoriu al operei este sinceritatea brutală cu care autorul își dezvăluie lumea interioară. El nu caută să înduioșeze sau să se victimizeze, ci își analizează lucid și uneori chiar crud condiția. Tonul său este adesea amar, dar niciodată lipsit de inteligență sau umor. Barbellion scrie despre limitările fizice cu o claritate emoționantă, dar mai ales despre suferința psihică a unui om înzestrat cu o sensibilitate aparte, care înțelege prea bine ironia sorții: să iubești viața, dar să fii condamnat la o moarte timpurie. Din punct de vedere stilistic, jurnalul impresionează prin rafinamentul observației și prin profunzimea ideilor, autorul făcând deseori trimiteri la literatură, știință, filosofie, dar și la banalitățile vieții cotidiene, construind o panoramă a unei minți vii, aflate mereu în mișcare. Impresionant este modul în care autorul alternează momentele de disperare cu episoadele de exaltare intelectuală, ca și cum ar încercă să-și păstreze echilibrul între luciditate și speranță. De la primele pagini, se remarcă un stil vivace, inteligent, cu observații precise și uneori sarcastice asupra lumii. Jurnalul nu urmează o intrigă clasică, pentru că nu este o operă de ficțiune, ci o succesiune de note, reflecții și reacții personale la evenimentele trăite de autor. Un element esențial al operei este contrastul puternic dintre pasiunea pentru cunoaștere și drama deteriorării fizice. Barbellion este un tânăr studios, pasionat de științele naturii, care visează la o carieră științifică. Însă, corpul său îl trădează, iar perspectiva bolii și a morții devine o realitate constantă. Jurnalul devine astfel un teren de luptă între dorința de a trăi și conștiința implacabilă a sfârșitului. Această tensiune permanentă conferă cărții o profunzime rară, autorul reușind să transforme introspecția personală într-un discurs universal despre fragilitatea umană. Stilistic, scriitura este vie, sinceră și adesea neașteptat de autoironică, autorul analizându-și trăirile cu luciditate, uneori chiar cu un soi de umor negru. Pasajele în care ironizează absurditățile sociale, clișeele sau superficialitatea celor din jur oferă un echilibru emoțional în raport cu notele dureroase despre boală și izolare. Totodată, jurnalul nu este lipsit de reflecții filosofice sau literare, autorul făcând dese trimiteri la autori precum Montaigne, Schopenhauer sau Goethe. Din punct de vedere tematic, opera lui Barbelion explorează dualitatea existenței: dorința arzătoare de a trăi și dorința de a întelege sensul vieții, confruntate cu implacabilitatea trupului care se destramă. Această tensiune este accentuată de tonul ambivalent al scriiturii, care oscilează între melancolie, acceptare și chiar umor negru. Contextul istoric și cultural în care a fost scris jurnalul adaugă un plus de relevanță și originalitate operei. Într-o epocă dominată de optimismul științific și progresul tehnologic, vocea autorului aduce în prim-plan limitele corpului și fragilitatea condiției umane.
Cartea "Jurnalul unui om dezamăgit" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Humanitas (2008) și Humanitas (2024).