Yasunari Kawabata - Frumoasele adormite

Yasunari Kawabata, cel care în 1968 avea să câștige premiul Nobel pentru literatură, s-a născut la 11 iunie 1899 în Osaka, Japonia. Măiestria sa literară este recunoscută în întreaga lume, lăsând în urma sa impresionante opere precum “Țara zăpezilor“, “Frumoasele adormite”, “Dansatoarea din Izu“ și multe altele.

Rămânând orfan la patru ani, a fost nevoit să crească cu bunicii săi, copilăria sa fiind puternic marcată de traume și iminenta moarte. Tocmai aceste greutăți aveau să-l modeleze și să-l ajute în creațiile sale. Înainte de a împlini vârsta de 18 ani, s-a mutat la Tokyo, reușind să intre la Universitatea Imperială. La ceva timp după a devenit reporter pentru Mainichi Shinbun, din Osaka și Tokyo. A fost puternic marcat și de drama războiului, la încheierea acestuia subliniind faptul că va putea scrie doar elegii.

În anul 1972 s-a sinucis prin otrăvirea cu gaz, anunțul morții luându-i în surprindere pe apropiați. Aceștia erau de părere că moartea sa a fost un nefericit accident, nicidecum ceva voit.

Operele sale sunt considerate a fi mai degrabă povestiri decât romane datorită dimensiunii și a desfășurării epice. Scrierile se bazează mai mult pe non-acțiune, pe povestirea într-un singur plan și pe lipsa elementrului cheie. În copilărie și-a dorit să devină pictor, însă pasiunea pentru literatură a fost cea care a primat. S-a făcut remarcat de tânăr cu o serie de scurte povestiri, dar romanul “Dansatoarea din Izu“ a fost cel care l-a trimis direct spre culmile succesului.

Opera “Frumoasele adormite“ a fost publicată pentru prima dată în anul 1961 la Tokyo. Romanul este singurul dintre operele lui Kawabata care explorează în detaliu psihologia atracției sexuale. Eguchi, japonezul de șaptezeci și șapte de ani, vizitează o casă a plăcerilor de câteva ori , atras fiind de fetele tinere și frumoase care lucrau acolo. Alături de el mai sunt prezenți și alți bătrâni care se află în căutarea placerilor, dar care sunt puși față în față cu conștientizarea morții și a bătrâneții trupului.

Eguchi privește în tăcere trupurile goale ale fetelor, experimentând o serie de trăiri și rememorări din trecut. Sentimentele de dorință, melancolie și nefericire completează întreg cadrul. Romanul este alcătuit dintr-un paradox: pe de o parte întâlnim viața și frumusețea, iar pe de altă parte moartea și urâțenia. Pentru ceilalți bătrâni casa frumoaselor adormite reprezenta un remediu împotriva bătrâneții, dar pentru Eguchi locul e mai mult de atât. Fiecare noapte petrecută acolo este diferită, senzațiile sunt extreme iar memoriile acestuia se activează pe zi ce trece.

Kawabata se întreabă dacă fetele sunt simple jucării sau victime, însă răspunsul nu este nicidecum clar. Opera este de o profunzime și de o subtilitate lirică de neegalat, observându-se elegantul stil japonez. Contradicția din gândurile și purtarea lui Eguchi provoacă adeseori sentimentul de libertate sau acela de frustrare.

Erotismul este unul rafinat, misterul feminin este bine construit, Kawabata dând naștere unor conexiuni extraordinare.

Criticii au apreciat construcția superbă a operei, subliniind că aceasta a reprezentat un adevărat studiu al eroticului, cu puternice nuanțe de unicitate.

Pe rafturile anticariatului nostru puteți găsi cartea sub următoare ediții: Humanitas (2009), Humanitas (2006), Humanitas (2014), Humanitas (2007).