Radu Marculescu (nascut in 1915, Bucuresti – decedat in 2011) a fost un profesor de limba romana, veteran de razboi in Campania din URSS, fost prizonier de razboi si detinut politic, ale carui experiente dramatice din perioada comunista i-au marcat profund opera literara. A urmat liceul Spiru Haret, unde a debutat in revista scolara Vlăstarul cu primele sale incercari literare. Ulterior, si-a continuat studiile universitare, absolvind in 1938 o licenta in Litere si Filosofie, domeniu in care s-a dedicat atat predarii, cat si scrisului.

Intre 1939 si 1942 a predat limba romana la liceele Gheorghe Lazar si Aurel Vlaicu din Bucuresti, perioada in care a publicat in diverse reviste eseuri filosofice, studii literare si traduceri din poezia franceza. Destinul sau a fost insa puternic influentat de evenimentele tragice ale celui de-al Doilea Razboi Mondial. Mobilizat in armata romana ca ofiter rezervist, a luptat in campania antisovietica, fiind capturat in 1942 in urma bataliei de la Cotul Donului. Timp de noua ani a fost detinut in lagarele sovietice, unde a fost martor si participant la rezistenta impotriva presiunilor ideologice si politice impuse de autoritatile sovietice asupra prizonierilor.

Eliberarea sa a avut loc abia in 1951, iar revenirea in tara nu a adus liniste. In perioada 1959-1964 a fost din nou arestat, de aceasta data in lagarul de la Periprava, dupa un proces sumar pe baza unor poeme considerate subversive de regimul comunist. Dupa prima detentie, a lucrat in constructii, iar ulterior ca pictor de biserici, fiind marginalizat si lipsit de posibilitatea de a publica.

Abia dupa caderea regimului comunist din 1989, Radu Marculescu a inceput sa-si publice amplele memorii legate de experienta concentrationala. „Patimiri si iluminari din captivitatea sovietica” reprezinta prima sa lucrare memorialistica, in care descrie cu sinceritate si profunzime ororile din lagare, dar si momentele de lumina si reflectie personala. Cartea a fost apreciata pentru onestitatea si valoarea documentara, primind inclusiv Premiul Fundatiei Culturale Magazin Istoric pentru cea mai buna carte de istorie aparuta in anul 2000. Aceasta a cunoscut mai multe editii si a fost tradusa in germana.

In continuare, a publicat volumul „Marturii pentru Judecata de Apoi adunate din Gulagul Romanesc”, o colectie de relatari despre lagarele comuniste din Romania, care contribuie la pastrarea memoriei unei pagini intunecate din istoria tarii.

Pe langa memorialistica, Marculescu a scris si piese de teatru, printre care „Mesterul fara nume” si „Magog”, lucrari care au fost nominalizate la premiile UNITER si difuzate in cadrul teatrului radiofonic. Aceste piese se remarca printr-un profund simbolism si prin abordarea temelor existentiale si istorice, subliniind conflictul dintre bine si rau si lupta pentru demnitate umana.

Criticii literari au privit opera lui Radu Marculescu ca pe o marturie autentica si valoroasa a suferintei si rezistentei umane, remarcand forta cu care a reusit sa transmita tragedia unui intreg popor prin experientele personale. Scrisul sau este caracterizat de o puternica emotie, dar si de luciditate, contribuind la intelegerea trecutului si la educarea generatiilor viitoare.

Din punct de vedere cultural, Radu Marculescu ramane o figura reprezentativa pentru marturisirea adevarului istoric si pentru rolul pe care literatura il poate avea in vindecarea ranilor colective.

Opere: Patimiri si iluminari din captivitatea sovietica, Amintiri din restul vietii mele, Marturii pentru Judecata de Apoi adunate din Gulagul Romanesc.