Carti Salman Rushdie
Pagina: 1  2  
Carti Salman Rushdie
Despre Salman Rushdie

Ahmed Salman Rushdie s-a nascut pe 19 iunie 1947 in Bombay (acum Mumbai), India. Este un romancier britanic-indian, cunoscut pentru romanele Copiii din miez de noapte (1981) si Versetele satanice (1988), pentru care a fost acuzat de blasfemie impotriva islamului.

Unicul fiu al unui bogat om de afaceri indian si al unui profesor de scoala, Rushdie a fost educat la o scoala privata din Bombay inainte de a urma The Rugby School, un internat din Warwickshire, Anglia. Rushdie si-a continuat studiile la King’s College, Cambridge. Dupa absolvire, in 1968, a lucrat o perioada in televiziune in Pakistan. A fost actor intr-un grup de teatru la Oval House din Kennington, iar din 1971 pana in 1981 a lucrat intermitent ca redactor publicitar independent pentru Ogilvy si Mather si Charles Barker.

Ca romancier, Rushdie si-a facut debutul cu Grimus (1975), dar romanul Copiii din miez de noapte a fost cel care i-a adus succesul (premiat cu Booker Prize in 1981 si The Booker of Bookers in 1993). A mai urmat Rusinea (1983), nominalizat pentru acelasi Premiu Booker in 1984, pe care insa il rateaza, primind in schimb Premiul francez pentru cea mai buna carte straina. Insa Versetele satanice (1988) este cea mai celebra carte a sa. Aceasta i-a atras condamnarea la moarte, pentru pretinsa blasfemie la adresa profetului Islamului, Mahomed.

La 14 ianuarie 1989, in timpul unei actiuni de protest a musulmanilor englezi, cartea a fost arsa intr-o piata din Bradford, Anglia. Pe 14 februarie 1989, o fatwa ce promitea executia sa a fost citita la postul de radio din Teheran de ayatolahul Ruhollah Khomeini, liderul spiritual al Iranului, care a caracterizat cartea drept „o blasfemie la adresa Islamului“.

Desi a scris o carte in 1990 ca sa-si exprime respectul pentru Islam, Iranul nu si-a retras fatwa, ba chiar in 1999 a pus pe capul lui Rushdie o recompensa record de 2.8 milioane de dolari. Ea este valabila si in prezent. Din fericire, Serviciile Secrete Britanice si FBI au reusit sa-l protejeze pe romancier. Se pare ca autorul traieste ascuns undeva in New York.

Chiar in culmea controverselor din jurul celebrului sau roman, Rushdie a continuat sa scrie. In total, el a scris unsprezece romane, precum si o pereche de carti pentru copii si a publicat mai multe colectii de eseuri si lucrari de non-fictiune. Cel de-al 12-lea roman al lui Rushdie, Doi ani, opt luni si douazeci si opt de nopti, a fost publicat in septembrie 2015.

In general, cartile sale au fost traduse in mai mult de 40 de limbi. Rushdie a fost casatorit de patru ori, mai intai in 1976, cu Clarissa Luard, si dupa divort, in 1988, cu scriitoarea americana Marianne Wiggins. La inceputul anului 2000, si-a parasit a treia sotie, dupa ce s-a indragostit de actrita Padma Lakshmi si s-a mutat de la Londra la New York. S-au casatorit in 2004, dar in iunie 2007, Rushdie a acceptat sa divorteze.

sus