Jurnal

Edițiile aflate acum în stocul anticariatului PrintreCarti.ro - Comandă online!

Alice Voinescu - Jurnal (volumul 2) Vezi detalii Alice Voinescu - Jurnal (volumul 2) IN STOC Pret: 25,00 Lei

Alice Voinescu - Jurnal
Scriitoare, eseistă și poetă cu studii literare temeinice, se remarcă la nivel internațional printr-o serie de lucrări și manuscrise pline de candoare și curaj pentru vremea la care au fost scrise. Este una dintre vocile feminismului în țara noastră și poartă cu sine idei revoluționare pe care le va face cunoscute târziu, în anii bătrâneții sale. Lucrează la teza sa de doctorat vreme îndelungată și este curioasă să cunoască istoria și literatura Franței, țară care aproape a adoptat-o în vremuri tulburi.
Pornește într-o călătorie extraordinară și culege surse de inspirație de pretutindeni, iar mai apoi se întoarce la origini și lucrează la primele sale manuscrise, care vor fi apreciate și blamate deopotrivă.
Este una dintre acele voci originale, pline de farmec și candoare, este sinceră în afirmații și face un portret extraordinar patriei din care se trage. Adesea, face fel și fel de trimiteri interesante și lucrează cu precădere pe latura istorică și literară. Cumva, se întoarce în trecut și dă naștere unor eroi de-a dreptul extraordinari, care ne vor surprinde încă din primele paragrafe.
Lucrarea de față este una dintre cele mai bine păstrate ale scriitoarei, fiind o mărturisire personală și plină de culoare și mister. Jurnal cu puternic impact emoțional, avea să se numere printre cele mai căutate scrieri din perioada comunistă.
Deși cade pradă cenzurii, Voinescu continuă să scrie și își păstrează cu sfințenie mărturiile și jurnalele de mai apoi. Adesea, reușește să publice în colaborare xu edituri din străinătate, iar jurnalul său ajunge printre cele mai apreciate scrieri la nivel internațional.
În mărturia sa, Alice vorbește despre singurătate, despre viața în vremuri tulburi din punct de vedere politic, despre neputință și iertare, despre goana spre absolut și regăsire, despre atunci și despre cum reușește ea să facă față unor provocări extraordinare. Este cunoscută drept una dintre cele mai curajoase scriitoare ale veacului său, iar puterea cu care își face cunoscute gândurile va fi copiată de alți scriitori ai veacului.
Emoția pe care o transmite este extraordinară și ne copleșește de fiecare dată, iar la o analiză mai atentă, lucrurile sunt puse cu migală cap la cap. Autoarea se lasă pradă imaginației, iar rezultatul final va fi unul de-a dreptul fascinant. În jurnalul său, Alice aduce fel și fel de personaje colorate, face trimiteri către alte perioade și vorbește cu pasiune despre teme de larg interes. Pentru ea, societatea în care trăiește este un soi de cușcă, căci se simte captivă în comunism și urmărită pretutindeni de cei care nu vor ca ea să vorbească. Treptat, suntem purtați înapoi în trecut, în vremuri în care libertatea de exprimare era un concept necunoscut, iar femeile nu aveau dreptul la opinie. Astfel, curajul lui Alice ne uimește, iar jurnalul său este o mărturie nemaipomenită, care va dăinui peste veacuri. Ulterior, cartea va fi tradusă și distribuită în țara noastră, mai ales după căderea comunismului. Pe site, ea poate fi găsită în mai multe ediții, după cum urmează: Univers (1999), Univers (2003).


sus