Andrei Platonov - Moscova cea fericita

Marea din adâncuri, Cevengur sau Fro sunt doar trei dintre lucrările cu care Andrei Platonov s-a remarcat pe plan mondial. Chiar dacă multe dintre lucrările sale au fost publicate post-mortem, în timpul vieții ele erau prezente Moscova Chesnova marile reviste rusești. Povestea sa începe în vara anului 1899 în orașul Voroneț unde a fost topitor de metal la fel ca tatăl său, cărăuș sau agent de asigurări. În timpul Războiului Civil a început să scrie poezii și le trimite la ziarele rusești. În 1922 apare și prima antologie ce îl va lansa la nivel național. A abordat multe subiecte de interes cultural cum ar fi filosofia, etica, natura sau știința și a fost foarte apreciat pentru rezultatul frumos conturat. O scurtă perioadă de timp a făcut parte din Partidul Comunist, dar tulburat de neajunsuri a ales să vorbească public despre cum nu ofereau nimic. Multe dintre operele sale au fost mai apoi cenzurate pentru că dădea frâu liber prea multor gânduri așa că de abia după ce Rusia reușește să iasă de sub umbra regimului se vor putea găsi din nou cărțile sale. A primit titlul de unul dintre cei mai iubiți autori ruși ai secolului al XX-lea și mulți dintre urmașii săi din literatură i-au dedicat capitole sau s-au inspirat din opera lui.

Romanul "Moscova cea fericită" a fost publicat pentru prima oară între 1933 și 1936 în revista Krasnaya Nov, urmând ca ediția definitivă să apară de abia în 1991. În limba română apare la editura Polirom în 2003 și 2023.

Moscova Chesnova este o orfană ce ne va primi în lumea sa ce simbolizează viața, frumusețea și clasa muncitorească feminină. După terminarea studiilor începe să frecventeze cursuri de parașutism și învață să facă spectacole aeriene dar este și ținta unor experimente. În timpul unuia dintre ele se prăbușește la pământ în flăcări și toată percepția i se schimbă. Oamenii de știință în general erau optimiști și dornici să muncească însă ea era de nemulțumit acum. Trei bărbați o tot curtau, Bozhko ce ducea corespondența în lumea politică, Sambikin ce era un doctor ce studia o substanță ce ne putea ține în viață multă vreme dar se găsea doar în cadavre și Sartorius ce era un inginer ce construia un cantar ce ar fi scăpat țara de risipă. În primă fază a fost receptivă însă de-a lungul paginilor vom observa o schimbare în comportamentul ei. Spunea că dragostea este la fel ca mâncarea, o necesitate și nu ceva ce trebuie să oferi sau să primești constant. În cinstea tinerilor se organizau și banchete ce aveau mese festive, însă la fiecare câteva scaune erau și flori în cinstea celor ce au trecut spre neființă. Un amalgam de sentimente te va cuprinde și îți va oferi șansa să cunoști o parte a Rusiei despre care rar se vorbește.