Cezar Ivanescu - Rod

Cezar Ivănescu a fost un poet, dramaturg și traducător român, o figură marcantă a literaturii postbelice, cunoscut pentru lirismul său profund, vizionar și ritualic. A avut o personalitate colerică și incomodă, fiind implicat în numeroase controverse, inclusiv conflicte cu regimul comunist și cu alți scriitori.

Cartea "Rod", publicată pentru prima oară în anul 1968, aduce în prim-plan un tip de poezie brutală și solemnă, oscilând între sacru și profan, între rodirea vieții și putrezirea morții. Prin această operă, poetul a impus un ton singular, de incantație ritualică, transformând poezia într-o formă de trăire existențială extremă. Tema centrală a volumul este condiția efemeră a omului. "Rodul" devine un simbol polisemantic: semn al vieții, al nașterii și al creației, dar și al degradării și morții inevitabile. Un alt element important este modul în care poetul îmbină eroticul și thanaticul. Iubirea nu e tratată ca o emoție delicată, ci ca o forță instinctuală, corporală, apropiată de animalic. Sexualitatea e crudă, lipsită de artificii romantice, și se leagă de obsesia morții: trupul iubit este în același timp trup trecător, supus degradării. Astfel, erosul și thanatosul coexistă, într-o viziune tragică asupra existenței. Stilistic, autorul recurge la un limbaj direct, uneori violent, dar în același timp înnobilat de ritmuri solemne, aproape de psalm sau descântec. Titlul însuși - Rod - trimite la ideea de naștere, de creație, de continuitate a vieții. Totuși, Ivănescu tratează acest simbol în cheia unei duble semnificații: ceea ce rodește este și condamnat să se strice, să putrezească, să moară. Astfel, tema centrală a volumul este ciclul inevitabil al vieții și al morții, văzut într-o lumină tragică și necruțătoare. Originalitatea volumului constă în îndrăzneala viziunii: autorul refuză să estetizeze existența, arătând-o în toată brutalitatea și adevărul ei tragic. Mesajul transmis este că viață și moartea nu sunt opuse, ci complementare: rodul nu există fără destrămare, iubirea nu există fără conștiința sfârșitului. Moartea nu este prezentă în volum doar ca sfârșit biologic, ci ca treaptă a unei transformări. Imaginea "viermelui" și a "trupului care putrezește" sugerează descompunerea ca proces sacru, calea prin care materia revine la un plan superior. Prin repetiții și incantații, Ivănescu conferă morții un rol de oficiant în propria sa liturghie, unde cuvântul poetic devine mijlocul transfigurării. Figura maternă din "Rod" ocupă un loc central, simultan tandru și neliniștitor. Mama este simbolul originii și al afecțiunii primordiale, dar este evocata în chenarul degradării fizice. Această alăturare răstoarnă idealizările romantice: protecția maternă își păstrează semnele coruptibilității trupului, sugerând că dragostea supremă nu e exonerată de destinul morții. Corpul în "Rod" este o arenă a contradicțiilor - senzual și descompus, sacru și profan. Erotismul nu se reduce la erotica trupului, ci devine o formă de cunoaștere care se intersectează cu tema thanatica. Prin imagini plastice și ritmuri sacadate, Ivănescu transformă pulsul erotic într-o forță inițiatică, capabilă să treacă în afara limitei dintre viață și moarte. Criticii literari au salutat apariția volumului ca pe un moment de cotitură. Nicolae Manolescu a văzut în "Rod" o adevărată evoluție poetică, iar Bogdan Crețu a subliniat caracterul său de "rostire sacră". Lucrarea a fost premiată și a consolidat imaginea lui Cezar Ivănescu ca un poet aparte, greu de încadrat într-o generație literară. Autorul este deseori comparat cu Bacovia pentru lirismul obsesiv și monocrom, dar și cu Eminescu pentru voluptatea thanatica. Criticii au remarcat și o apropiere de lirica Ilenei Mălăncioiu, în special prin tonul grav și introspectiv.

Cartea "Rod" de regăsește pe rafturile anticariatului nostru în șapte ediții, și anume: Albatros (1985), Editura pentru literatură (1968), Cartea Românească (1977), Paralela 45 (2010), Ombra GVG (2021), Helicon (1996) și Cartea Românească (1975).