Colm Toibin - Casa numelor

„Casa numelor” de Colm Tóibín este o rescriere modernă și profund psihologică a mitului grecesc al casei Atreizilor, concentrându-se în special pe destinul sângeros al lui Agamemnon, Clytemnestra, Ifigenia, Electra și Orestes. Romanul urmărește, printr-o narațiune în trei voci, felul în care violența, trădarea și dorința de dreptate se transmit din generație în generație, până când răzbunarea devine un ritual inevitabil.

Povestea începe cu perspectiva Clytemnestrei, care descrie sacrificarea fiicei sale, Ifigenia, ca pe o trădare totală a încrederii și a legăturii familiale. Agamemnon, presat de profețiile preoților și de dorința de a obține vânturi favorabile pentru flota sa, acceptă să își omoare fiica. Tóibín prezintă acest episod nu ca pe un act eroic, ci ca pe o crimă rece, înfăptuită într-o atmosferă de confuzie și manipulare, în care Ifigenia este atrasă sub pretextul unei căsătorii. Clytemnestra simte că lumea ei se destramă și jură răzbunare. Întoarcerea regelui după războiul troian devine astfel momentul în care ea își pune în aplicare planul, ajutată de Aegisthus, amantul ei. Moartea lui Agamemnon este descrisă cu o combinație de luciditate, durere și satisfacție amară.

A doua parte a romanului este narată de Orestes, încă un copil în momentul asasinării tatălui. El este răpit și dus într-un fel de lagăr izolat, unde băieții sunt instruiți, disciplinați și transformați în instrumente ale unei puteri obscure. Aici, Orestes trăiește experiențe marcante care îi formează identitatea: își face prieteni, descoperă solidaritatea și simte pentru prima dată ce înseamnă libertatea și frica. Tóibín descrie maturizarea lui ca pe un proces lent și dureros, care îl pregătește pentru rolul care îl așteaptă fără ca el să-l înțeleagă pe deplin. Călătoria lui înapoi spre casă, alături de doi tovarăși, combină aventura cu introspecția, iar întoarcerea îl aduce inevitabil în punctul în care trebuie să-și confrunte destinul.

Ultima voce este cea a Electrei, prinsă între ura față de mama ei și dorința de a restabili ordinea morală pe care o crede distrusă odată cu moartea tatălui. Electra trăiește într-o atmosferă de teroare, izolată în propria casă, convinsă că singura cale spre vindecare este răzbunarea. Reîntâlnirea cu Orestes reaprinde speranța unui act justițiar. Deși Orestes ezită, împovărat de suferințele și amintirile sale, cei doi ajung să își ucidă mama. Tóibín explorează atent conflictul interior al lui Orestes, care se vede împins într-o crimă ce nu îi aduce nicio alinare.

Romanul se încheie într-o notă ambivalentă, subliniind că violența nu restabilește niciodată echilibrul, ci doar creează noi rupturi. „Casa numelor” devine astfel o meditație asupra puterii destinului, asupra fragilității legăturilor familiale și asupra felului în care trauma se transmite fără încetare, într-o lume în care zeii tac, iar oamenii trebuie să-și poarte singuri povara alegerilor.

Cartea va fi tradusă în mai multe limbi străine, distribuită masiv în nenumărate state și menită să schimbe percepția publicului despre certe momente ale istoriei. Cartea poate fi găsită pe site-ul nostru, la un click depărtare, în mai multe ediții, după cum urmează: Humanitas (2023), Humanitas (2024).