Dimitrie Stelaru a fost poet, prozator și publicist român, asociat cu avangarda și cu boema literară din jurul revistei "Albatros". Opera lui îmbină influențe expresioniste, suprarealiste și neo-romantice, cu un puternic accent biografic. Stelaru este considerat "ultimul romantic" al literaturii române, un poet al visării și al libertății spirituale.
Cartea "Mare Incognitum", publicată pentru prima oară în anul 1967, este o antologie poetică complexă, considerată de critici drept cel mai important document al carierei autorului, fiind o versiune aproape definitivă a viziunii sale artistice, incluzând poezii noi și revizuiri semnificative ale unor creații anterioare. Publicată într-o perioadă de relativă destindere culturală, "Mare Incognitum" marchează întoarcerea lui Stelaru în atenția lumii literare, după ani de marginalizare și dificultăți personale. Titlul însuși evocă ideea de necunoscut absolut, de teritoriu neliniștit al spiritului. Poetul își construiește versurile pe imagini cosmice, pe visări ample, adesea de inspirație suprarealistă, dar și pe o permanentă meditație asupra propriei condiții. Stelaru oscilează între extazul viziunii și amărăciunea lucidității, între sentimentul infinitului și conștiința fragilității umane. Boemia, atât de prezentă în viața sa, devine o stare existențială, nu doar un decor. Personajul liric se plimbă prin lumi imaginare, dar poartă mereu cu sine amprenta realității dure, a marginalizării. Astfel, poemele sunt animate de o tensiune interioară: dorința de evadare ciocnindu-se mereu de zidurile unei lumi limitate. Autorul mizează pe o poezie a imaginii dense, a metaforei insolite și a asocierilor neașteptate. Influențele expresionismului și suprarealismului sunt vizibile în viziunile grandioase, în transfigurarea realului prin elemente fantastice sau onirice. În același timp, poemele păstrează un ton confesiv, apropiat de jurnalul intim, ceea ce le conferă o autenticitate aparte. Volumul este centrat pe câteva teme majore, și anume: necunoscutul și călătoria interioară - poetul își imaginează o navigare spre zone nevăzute ale lumii și ale propriei conștiințe; cosmosul și infinitul - numeroase poeme explorează simboluri cosmice (galaxii, stele, spații nelimitate); boemia și marginalizarea - experiența personală a autorului este transformată în motiv poetic, cu accente de revoltă, dar și de resemnare; tensiunea între vis și realitate - lirica pendulează între idealuri înalte și realitatea limitată a existenței. "Mare Incognitum" nu urmează o narațiune liniară, fiind o suită de poeme independente, legate prin ton, motive și imagini recurente. Există o alternanță între poezii ample, de respirație vizionară, și texte scurte, intense, aproape aforistice. Volumul transmite ideea că poezia este un mijloc de explorare a "teritoriilor necunoscute" ale sufletului și universului. Stelaru propune o evadare din realitatea concretă înspre un spațiu al libertății absolute, dar recunoaște că orice călătorie poetică se face cu prețul singurătății și al marginalizării. Criticul Laurențiu Ulici observă că, în acest volum, poetul pare împăcat cu destinul său, chiar dacă recunoaște că a "coborât într-o mlaștină". Această acceptare a propriei condiții nu înseamnă resemnare, ci mai degrabă transformarea experienței de viață în materie poetică. "Mare Icognitum" este, în esență, testamentul poetic al lui Dimitrie Stelaru. Aici, poetul reunește toate direcțiile viziunii sale - de la exaltare cosmică, la intimitatea confesiunii - și le dă forma unui univers coerent, guvernat de setea de absolut. Este o carte care invită cititorul să își asume propriile necunoscute, să privească dincolo de limitele concrete ale existenței și să accepte poezia ca mod de cunoaștere.
Cartea "Mare Incognitum" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Editura pentru Literatură (1967) și Tineretului (1969).