Dita Kraus, nascuta Edith Polachova pe 12 iulie 1929 in Praga, Cehoslovacia, este una dintre ultimele marturisitoare ale Holocaustului, o femeie a carei viata a fost marcata profund de istorie, dar care a transformat suferinta in memorie scrisa. Provenea dintr-o familie evreiasca cultivata: tatal ei, Hans Polach, era avocat, iar mama, Elisabeth, o femeie educata si iubitoare de literatura. Copilaria Ditei s-a desfasurat intr-un mediu relativ privilegiat pana in momentul in care, in 1939, Cehoslovacia a fost ocupata de trupele naziste, iar viata evreilor a inceput sa fie restrictionata pas cu pas.

In 1942, la doar 13 ani, Dita si parintii ei au fost deportati in lagarul-ghetou Terezin, iar de acolo au fost trimisi la Auschwitz-Birkenau. Tatal ei a murit in lagar, iar ea si mama sa au fost trimise mai departe in lagarul de munca fortata din Germania, apoi la Bergen-Belsen. In tot acest timp, in ciuda varstei fragede, Dita a fost desemnata sa se ocupe de „biblioteca” improvizata a blocului 31, cunoscut ca blocul copiilor, parte a „lagarului familial” de la Auschwitz. Avea grija de opt carti uzate si interzise, ascunse cu grija de detinuti, precum si de „cartile vii” – adulti care memorau fragmente din opere pentru a le transmite oral copiilor. Aceasta responsabilitate a reprezentat nu doar o forma de rezistenta culturala, ci si o salvare interioara in fata brutalitatii.

Dupa razboi, Dita s-a intors in Praga, dar si-a pierdut mama la scurt timp. In 1949 s-a casatorit cu Otto B. Kraus, supravietuitor al Holocaustului si autor al cartii The Children’s Block, care relateaza experientele copiilor din lagare. Impreuna au emigrat in Israel, unde au devenit profesori. Dita Kraus a predat limba ebraica si a trait o viata relativ linistita, pana cand, in ultimul deceniu, povestea ei a iesit la lumina in mod international.

Desi nu a publicat la tinerete, Dita Kraus a devenit autoare in ultimii ani ai vietii. Prima ei carte, A Delayed Life („O viata amanata”), aparuta in limba engleza in 2020, este o lucrare autobiografica ce reconstituie cu sinceritate dezarmanta momentele esentiale ale vietii sale: copilaria, deportarea, supravietuirea, iubirea si exilul. Tradusa in limba romana de Dan Sociu si publicata de Editura Polirom in acelasi an, cartea a fost laudata pentru tonul sobru, lucid si lipsit de dramatism fortat, dar care transmite o emotie profunda. Cititorii si criticii au remarcat naturaletea cu care Dita evita patetismul si reuseste totodata sa lase o impresie covarsitoare despre ceea ce inseamna curajul uman.

Inainte de aceasta lucrare autobiografica, povestea Ditei a devenit cunoscuta publicului larg prin romanul fictionalizat Bibliotecara de la Auschwitz (La bibliotecaria de Auschwitz, 2012) de Antonio G. Iturbe. Acest roman documentar a fost scris dupa ce autorul spaniol a cunoscut-o personal pe Dita si i-a ascultat povestea. Cartea a fost tradusa in numeroase limbi, devenind un bestseller international si readucand in discutie un episod mai putin cunoscut al lagarelor de concentrare: lupta pentru pastrarea culturii si a educatiei chiar si in cele mai inumane conditii. Desi romanul nu este scris de ea, Dita este protagonista si sursa principala, devenind astfel, intr-un mod indirect, o figura literara emblematica.

Pe plan personal, Dita Kraus a dus o viata discreta in Israel, in kibbutzuri si apoi in localitati mai mari, ramanand mereu apropiata de valorile educatiei si memoriei. A participat la numeroase evenimente memoriale, a vorbit in scoli, in muzee si in cadrul organizatiilor de pastrare a memoriei Holocaustului. Dupa moartea sotului sau, a continuat sa scrie si sa povesteasca, fiind constienta de importanta marturiei directe in fata relativizarii istoriei. Nu a fost implicata in mod activ in viata politica, dar vocea ei a avut o greutate morala in discutiile despre intoleranta, antisemitism si educatie.

Opere: O viata amanata. Memoriile bibliotecarei de la Auschwitz.