Emil Cioran - Sfartecare

Emil Cioran, născut la 8 aprilie, în Rășinari (Sibiu), a fost un cunoscut filosof și scriitor român. În anul 1937, pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București, după o scurtă revenire în România, la sfârșitul anului 1940, el părăsește pentru totdeauna țara natală, stabilindu-se la Paris. Din acel moment, acesta va publica doar cărți scrise în limba franceză, scrierile lui fiind apreciate nu doar pentru conținutul lor, dar mai ales pentru stilul plin de distincție și finețe al limbii.

Cartea "Sfârtecare", publicată în anul 1979, este scrisă, la prima vedere, în stilul clasic Cioran - ton morocănos, pesimist, livrată într-o proză compactă, o combinație între filosofie și poezie. Afirmațiile pesimiste sunt prezente, având o ascuțime în ele: "Nimic nu ne face modești, nici măcar vederea unui cadavru". Prima parte a cărții este compusă dintr-o serie de eseuri polemice, în timp ce a doua parte include un șir de aforisme încordate, apocaliptice. Cele două părți ale cărții sunt în același timp opuse una față de cealaltă, formând totuși două fețe ale aceleași monede. Uitându-ne cu atenție, remarcăm faptul că nu este vorba de niște simple eseuri, acestea învecinându-se cu răzvrătiri agnostice, filosofice. Deși Cioran nu a fost niciodată adeptul trendului,  în "Sfârtecare" se remarcă o conștientizare care a marcat sfârșitul secolului al XX-lea cu privire la "sfârșit" - sfârșitul mileniului, sfârșitul modernității, sfârșitul istoriei, sfârșitul filosofiei, sfârșitul politicii, sfârșitul naturii, sfârșitul "marilor narațiuni" pe care ni le-am spus în mod tradițional despre o lume, în cele din urmă, indiferentă față de poveștile noastre inventate despre ea.

Cartea începe cu o relatare a mitului gnostic despre originea omenirii. Inițial, parte a oștirii cerești, ființele umane nu au putut să se hotărască dacă să se alăture bătăliei îngerilor pentru sau împotriva lui Dumnezeu. Din cauza acestei nehotărâri am fost alungați pe pământ. Trăsătura esențială a existenței noastre aici fiind lipsa de sens, o pedeapsă adecvată, de care încercăm constant să scăpam inventând povești precum mitul gnostic. "Potrivit unei legende de inspirație gnostică, în cer s-a dat o luptă între îngeri, în care cei aflați de partea arhanghelului Mihail i-au învins pe cei ai Balaurului. Aceia dintre îngeri care, nehotărâți, s-au mulțumit să privească au fost alungați pe pământ pentru a face aici alegerea la care nu se putuseră hotărî acolo sus; alegere cu atât mai anevoie de făcut cu cât nu păstrau nicio aducere-aminte despre luptă și mai puțin încă despre atitudinea lor echivocă. Începutul istoriei s-ar datora, așadar, unui moment de ezitare, iar omul ar fi rodul unei șovăieli originare, al neputinței de a fi luat o hotărâre înaintea izgonirii sale." 

În budism, mai exact în școala Madyamika, se pune accentul pe opoziția radicală dintre adevărul adevărat, apanajul eliberatului, și adevărul oarecare, adevăr "învăluit", mai precis "adevăr al erorii", privilegiu sau blestem al celui neizbăvit. Pentru a pătrunde în esența cursului istoriei, trebuie să acceptăm faptul că toate adevărurile pe care le cară cu sine sunt adevăruri ale erorii; și sunt așa deoarece atribuie o natură proprie celor ce n-o au și o substanță celor ce nu pot să aibă. Teoria adevărului adevărat ne permite să deslușim locul pe care-l ocupă, pe scara irealităților, istoria - paradis al somnambulilor.

"Un popor împlinit, care și-a consumat talentele, valorificându-și până la capăt resursele geniului propriu, își ispășește reușita nemaicreând nimic după aceea. Și-a făcut datoria, aspiră acum să vegeteze, dar, din nefericire pentru el, nu stă-n puterea lui s-o facă."

Cartea "Sfârtecare" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în patru ediții, și anume: Humanitas (1995), Humanitas (2016), Humanitas (1991) și Humanitas (2003).