Liturgica generala

Edițiile aflate acum în stocul anticariatului PrintreCarti.ro - Comandă online!

Alte titluri publicate de același autor:


Teolog român, apreciat peste hotare, avea să dea naștere unor publicații și lucrări extrem de importante, care ne poartă în călătorii spirituale extraordinare. Reușește să aducă în atenția noastră informații și aspecte pe care nu le cunoaștem sau despre care am citit pe fugă, la orele de religie. Braniște servește ca preot o bună bucată de vreme și, de-a lungul carierei sale, are de-a face cu fel și fel de oameni. Duce cu sine o misiune stranie, aceea de a face biserica și lumea-n general un loc mai bun. Apropiații sun că i-a reușit și că a contribuit la buna formare a tinerilor din locurile în care a slujit.
Reușește să transforme societatea sa și să aducă binele acolo unde se află. Va fi extrem de apreciat și scrierile sale vor fi traduse în mai multe limbi străine. De asemenea, avea să predea cursuri de teologie, în cadrul Universității din București și să contribuie astfel la formarea mai multor generații de dascăli.
Scrierea de față este cea mai căutată și apreciată din palmaresul său, iar subiectele tratate aici sunt diverse și menite să ne schimbe percepția asupra lumii. Este, cu precădere, un individ curajos, un vizionar absolut, care are darul scrisului încă din adolescență. El ne vorbește despre cele sfinte, despre lucrările biblice, despre faptele mărețe ale lui Iisus și despre reîntoarcerea la originile creștinismului. Braniște este diferit de cei care au scris înainte despre aceste teme de larg interes, iar subiectivismul său nu deranjează, ba este chiar apreciat. Lucrează și ca redactor la o publicație de profil religios, iar mărturiile lui vor dăinui peste veacuri, fiind apreciate, preluate și reinterpretate.
Cartea de față este o mărturie sinceră despre viața sfinților, despre iertare și credința-n Dumnezeu, despre nemurirea sufletului și despre viața după moarte. Pe lângă toate acestea, autorul vorbește și despre picturile bisericești, despre arhitectura bisericilor renascentiste, despre sărbătorile catolice și cele ortodoxe. Toată scrierea este un jurnal impresionant de note și notițe, un soi de manual destinat tuturor, cu informații vitale, pe care nu le-am descoperit în alte scrieri.
Pictura creștină este diversă și plină de controverse, diferitele reprezentări ale binelui și ale răului vin în completarea credinței, iar muralii din biserici sunt amplu analizați de către autorul nostru. De asemenea, el ne destăinuie tainele arhitecturii bisericești și ne vorbește despre efortul pe care l-a întreprins societatea creștină pentru a ridica lăcașuri de cult mărețe, care să găzduiască generații de-a rândul. Deși scrierea intră în categoria celor de specialitate, Braniște simplifică limbajul și îndeamnă pe toată lumea să o citească, ca pe o lectură informativă, menită să aducă noi și noi informații prețioase.
Astăzi, scrierea este menționată în programa școlară și este intens studiată la facultățile de profil, iar numele lui Braniște avea să capete o greutate nesperată. Astăzi, scrierea este tradusă și distribuită în mai multe state europene, iar pe site-ul nostru poate fi găsită în mai multe ediții, după cum urmează: Univers (2007), Humanitas (2009).


sus