Eric Emmanuel Schmitt - Jurnalul unei iubiri pierdute

Jurnalul unei iubiri pierdute este una dintre cele mai intime și emoționante cărți ale lui Éric-Emmanuel Schmitt, inspirată de moartea mamei sale, survenită în 2017. Volumul este construit sub forma unui jurnal și urmărește, pe parcursul a aproximativ doi ani, drumul autorului de la șocul pierderii și disperarea profundă până la acceptarea absenței și redescoperirea bucuriei de a trăi.

Cartea începe cu o afirmație dureroasă: „Maman est morte ce matin et c’est la première fois qu’elle me fait de la peine.” Moartea mamei reprezintă pentru Schmitt o ruptură fundamentală, deoarece între cei doi exista o legătură foarte puternică. Ea fusese una dintre cele mai importante prezențe din viața lui, omul care îi oferise nu doar viață, ci și încredere, dragoste, umor și pasiunea pentru artă și teatru. Pentru autor, pierderea ei înseamnă și pierderea unei persoane care îi confirmase permanent valoarea și îl încurajase să fie fericit.

În primele luni după moartea mamei, Schmitt este copleșit de durere. Se retrage din viața publică și se refugiază în scris. Jurnalul devine spațiul în care poate vorbi despre ea, poate retrăi amintiri și poate exprima sentimente pe care nu reușește să le împărtășească celorlalți. În același timp, trecutul revine permanent în prezent. Autorul își amintește copilăria și adolescența, relația cu mama sa, pasiunea acesteia pentru viață și rolul pe care l-a avut în formarea lui ca om și artist.

Durerea îl determină să reflecteze și asupra propriei familii. Relația dificilă cu tatăl său și întrebările legate de trecutul familiei capătă o importanță nouă după moartea mamei. Astfel, jurnalul despre doliu devine și o căutare a propriei identități și a legăturilor dintre generații. Schmitt încearcă să înțeleagă mai bine cine a fost mama lui și cum a contribuit ea la devenirea sa.

Treptat, însă, autorul începe să înțeleagă că suferința permanentă nu este o formă de fidelitate față de cea dispărută. Dimpotrivă, el ajunge la ideea unui „devoir de bonheur”, o datorie de a fi fericit. Mama lui îi transmisese dragostea pentru viață, teatru, literatură, călătorii și oameni, iar Schmitt realizează că cel mai frumos mod de a-i păstra memoria este să continue să trăiască valorile pe care ea i le-a oferit.

Prin urmare, „Jurnalul unei iubiri pierdute” nu este doar povestea unei pierderi, ci și povestea unei reconstrucții. Schmitt nu uită și nu încetează să-și iubească mama, ci învață să transforme absența ei într-o formă de prezență interioară. Moartea devine astfel o lecție despre viață, iar doliul se transformă într-un drum către recunoștință, acceptare și bucurie. Cartea se va bucura de mare succes la nivel internațional, iar publicul va deveni din ce în ce mai interesat de proza lui Schmitt. Cumva, durerea și dragostea se împletesc magistral în această lucrare, care va sta la baza unor piese de teatru și scurtmetraje. Ulterior, ea va fi tradusă în mai multe limbi străine și masiv distribuită la nivel mondial. La noi este disponibilă în mai multe ediții: Humanitas (2018), Humanitas (2020).