În volumul Aziluri (Asylums, 1961), sociologul canadian Erving Goffman analizează modul în care funcționează instituțiile totale și efectele pe care acestea le au asupra identității individului. Cartea are la bază observațiile realizate într-un spital psihiatric american, unde Goffman a petrecut mai multe luni studiind viața pacienților și relațiile dintre aceștia și personalul instituției. Lucrarea este considerată una dintre cele mai importante contribuții la sociologia instituțiilor și la înțelegerea mecanismelor sociale care controlează comportamentul uman.
Conceptul central al cărții este cel de „instituție totală”. Goffman definește instituția totală ca un spațiu închis în care un număr mare de indivizi trăiesc împreună, separați de societate pentru o perioadă lungă de timp, desfășurându-și toate activitățile sub autoritatea unei administrații unice. Exemple de astfel de instituții sunt spitalele de psihiatrie, închisorile, mănăstirile, armata sau lagărele. În aceste locuri, viața oamenilor este organizată strict: programul zilnic, regulile, relațiile și chiar identitatea personală sunt controlate de instituție.
Unul dintre cele mai importante procese descrise de Goffman este „mortificarea sinelui”. Atunci când o persoană intră într-o instituție totală, identitatea sa anterioară este treptat distrusă. Individul pierde obiectele personale, libertatea de decizie și rolurile sociale pe care le avea în exterior. Pacienții sunt tratați mai degrabă ca membri ai unei categorii decât ca persoane distincte. Uniformizarea și regulile stricte contribuie la diminuarea individualității și la formarea unei identități conforme cu cerințele instituției.
Goffman evidențiază și raporturile de putere dintre personal și pacienți. Personalul deține autoritatea și stabilește normele, în timp ce pacienții sunt obligați să se adapteze. Chiar și cele mai mici aspecte ale vieții cotidiene — mesele, somnul, igiena sau timpul liber — sunt controlate. În acest context apar forme subtile de rezistență: pacienții dezvoltă strategii prin care încearcă să-și păstreze autonomia și demnitatea, fie prin relații informale, fie prin încălcări minore ale regulilor.
Cartea critică indirect sistemul psihiatric al epocii, sugerând că spitalele de psihiatrie nu au doar rol terapeutic, ci și unul de control social. Goffman arată că instituțiile totale pot produce dependență, pasivitate și pierderea capacității individului de a funcționa independent în societate. Astfel, persoanele internate riscă să fie transformate de mediul instituțional mai mult decât să fie vindecate.
Prin stilul său clar și prin observațiile detaliate, Aziluri oferă o perspectivă profundă asupra modului în care societatea organizează și controlează indivizii considerați „diferiți” sau „devianti”. Lucrarea lui Goffman a avut un impact major asupra sociologiei, psihologiei și studiilor despre sănătatea mintală, influențând dezbaterile despre drepturile pacienților și reforma instituțiilor psihiatrice. În concluzie, Aziluri este o analiză critică a relației dintre individ și instituție, demonstrând cum mediul social poate modela profund identitatea umană.
De-a lungul carierei, Goffman a analizat teme precum stigmatizarea, comportamentul în spațiul public, regulile nescrise ale interacțiunii sociale și imaginea de sine. O altă lucrare importantă este Stigma (1963), în care explică modul în care societatea îi marginalizează pe cei considerați diferiți.
Stilul lui Goffman este apreciat pentru observațiile detaliate și pentru modul accesibil în care explică fenomene sociale complexe. Ideile sale au influențat profund sociologia, psihologia, antropologia și studiile despre comunicare. Astăzi, Erving Goffman rămâne unul dintre cei mai citați sociologi ai secolului XX, iar lucrările sale sunt studiate în universități din întreaga lume.
Pe site-ul nostru cartea este de găsit în mai multe ediții: Polirom (2004), Polirom (2006).