Gellu Naum - Poem despre tineretea noastra

Poezia „Poem despre tinerețea noastră”, semnată de Gellu Naum, reprezintă una dintre cele mai expresive manifestări ale lirismului suprarealist românesc, prin care poetul explorează tema tinereții ca stare spirituală, ca posibilitate a reînnoirii permanente a ființei. În această creație, Naum nu surprinde tinerețea ca o etapă biologică trecătoare, ci ca o dimensiune a conștiinței, o formă de puritate și de libertate interioară ce poate transcende timpul și spațiul.

Textul se deschide cu imaginea unei întâlniri într-o gară mică, sub o ploaie măruntă, o scenă aparent banală, dar încărcată de semnificații simbolice. Gara devine locul trecerii, al începutului și al sfârșitului, un spațiu intermediar între real și vis. Întâlnirea dintre cei doi, „după semnele din vis”, sugerează o recunoaștere care depășește limitele cotidianului: iubirea și tinerețea sunt trăite aici în planul unei realități poetice, onirice, unde semnele și simbolurile înlocuiesc logica obișnuită. Floarea galbenă și firul de iarbă, elemente naturale delicate, devin semne ale vitalității, ale fragilității, dar și ale comuniunii cu natura – o natură care participă la miracolul reîntâlnirii.

În a doua parte a poeziei, drumul parcurs împreună devine o metaforă a vieții, a timpului care se scurge și care șterge urmele trecerii. Imaginea „urmele noastre/ca niște litere scrise pe apă” sugerează efemeritatea existenței, fragilitatea amintirilor și imposibilitatea de a fixa pentru totdeauna clipele tinereții. Și totuși, în ciuda acestei conștientizări a trecerii, gestul de a arde amintirile nu este unul al resemnării, ci al purificării. Arderea devine un ritual de eliberare: prin distrugerea trecutului, ființa poetică își permite să renască, să se desprindă de povara memoriei și să redescopere esența propriei vieți.

Finalul poeziei aduce o notă de speranță și de visare. Cei doi se culcă pe iarbă, adică se întorc la elementul primordial al naturii, și visează că „tinerețea noastră nu s-a sfârșit / ci abia începe / într-un alt timp / într-o altă lumină”. Această imagine încheie poemul într-o cheie simbolică, marcând trecerea de la real la ideal, de la efemer la etern. Tinerețea devine, astfel, un ciclu continuu al reînvierii, un mod de a privi existența cu seninătate și cu încredere în forța interioară a omului.

Prin limbajul său simplu, dar profund, prin imagini poetice ce amintesc de vis și de puritatea primară, Gellu Naum reușește să transmită o stare de tandrețe, melancolie și redescoperire a sinelui. Poezia nu este doar o evocare sentimentală, ci o meditație asupra sensului vieții și al timpului. În universul său liric, tinerețea nu se pierde niciodată; ea se transformă, supraviețuiește în memorie și în dorința de a continua să visăm.

Astfel, „Poem despre tinerețea noastră” devine o confesiune poetică despre puterea reînnoirii, despre frumusețea momentelor fragile și despre speranța că, dincolo de orice trecere, omul poate regăsi mereu lumina din începuturi. Este o poezie despre viață și despre continuitatea sentimentului de a fi viu, o adevărată celebrare a tinereții interioare. Pe site-ul nostru, la numai un click depărtare, puteți găsi cartea în mai multe ediții: Tineretului (1960), Tineretului (1982), Leda (1991).