Heidi Gerard Kaduson - 101 tehnici favorite ale terapiei prin joc

Heidi Gerard Kaduson este o psiholoaga și terapeută americană recunoscută internațional pentru contribuțiile sale în domeniul terapiei prin joc și al psihoterapiei copilului și adolescentului.

Cartea "101 tehnici favorite ale terapiei prin joc", publicată pentru prima oară în anul 1997, este un manual practic destinat terapeuților prin joc, psihologilor clinicieni, educatorilor, dar și părinților care doresc să aprofundeze utilizarea jocului ca instrument terapeutic cu copiii și adolescenții. Tema principală a lucrării este jocul ca limbaj terapeutic al copilului. Autoarea pornește de la ideea că jocul reprezintă pentru copil ceea ce limbajul verbal este pentru adult: un mijloc de exprimare a conflictelor interne, a traumelor, a emoțiilor și a nevoilor psihologice. Cartea este structurată într-o formă fragmentară, modulară, fiecare capitol fiind dedicat unei tehnici distincte. Această construcție reflectă o estetică a utilului, unde fiecare "micronarațiune terapeutică" funcționează autonom, dar se integrează într-un sistem coerent. În lucrare, jocul este tratat ca un spațiu simbolic, comparabil cu universul literar. În acest spațiu conflictele devin povești, fricile devin personaje, traumele sunt "rescrise" prin scenarii alternative. Această dimensiune apropie lucrarea de structura basmului terapeutic, unde copilul, asemenea eroului, parcurge un drum al transformării și al echilibrării interioare. Viziunea autoarei este una umanistă și constructivistă, și anume: copilul nu este "defect" sau "problematic", ci un individ aflat în proces de dezvoltare; dificultățile sunt văzute ca oportunitate de creștere; relația terapeutică este o colaborare, nu o relație de autoritate. Această perspectivă creează o etică a blândeții și respectului, reflectată constant în tonul și structura textului. Într-o lume în care cuvintele sunt adesea insuficiente pentru a exprima complexitatea trăirilor interioare, copilul găsește în joc un limbaj alternativ, un alfabet al emoțiilor și al dorințelor nerostite. Jocul nu mai este doar o activitate ludică, ci se metamorfozează într-un spațiu narativ, asemănător unei scene de teatru în care copilul își proiectează fricile, speranțele și conflictele. Asemenea personajelor din basm, figurinele și păpușile devin eroi, monștri sau ghizi, reprezentări ale emoțiilor care nu pot fi încă articulate verbal. Astfel, universul creat prin joc capătă funcția unei povești terapeutice, în care fiecare acțiune simbolică marchează un pas spre autocunoaștere și vindecare. Din perspectiva literară, lucrarea propune o estetică a simplității expresive. Limbajul este clar și empatic dar, în același timp, încărcat de valențe metaforice. Jocul devine o punte între real și imaginar, între lumea exterioară și cea interioară, asemenea portalului din literatura fantastică, prin care eroul pătrunde într-un tărâm al transformării. Copilul, asemenea unui protagonist aflat la început de drum, traversează acest spațiu simbolic pentru a-și înfrunta temerile și a-și descoperi resursele interioare. Figura terapeutului apare ca un narator discret sau ca un mentor, un personaj secundar care nu conduce povestea, ci o însoțește. Rolul său este de a crea cadrul în care narațiunea copilului se poate desfășura liber, fără constrângeri sau judecați. Această relație reflectă o viziune umanistă asupra lumii, în care fiecare individ este autorul propriei istorii, iar procesul de vindecare devine un act de rescriere a sinelui. Dimensiunea simbolică a cărții apropie terapia prin joc de mit și basm. Fiecare tehnică descrisă poate fi citită ca o mică poveste inițiatică, în care copilul parcurge etape ale confruntării, ale descoperirii și ale transformării. Frica se transformă în personaj, furia în forță creatoare, iar tristețea în tăcere plină de sens. Prin aceste metamorfoze, jocul capătă o valoare estetică și morală, devenind un instrument de cunoaștere a sinelui.

Cartea "101 tehnici favorite ale terapiei prin joc" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Trei (2020) și Trei (2015).