„Orașele Evului Mediu” de Henri Pirenne este una dintre lucrările fundamentale ale istoriografiei europene, în care autorul propune o interpretare originală asupra nașterii și dezvoltării civilizației urbane medievale. Pirenne respinge ideea tradițională conform căreia invaziile germanice ar fi cauzat prăbușirea completă a lumii romane și ar fi întrerupt continuitatea economică a Antichității. În viziunea sa, destrămarea unității mediteraneene nu se produce în secolul al V-lea, ci abia în urma expansiunii islamice din secolele VII–VIII, care a rupt pentru prima dată legăturile comerciale dintre Europa Occidentală și bazinul mediteranean. Această ruptură, și nu migrațiile germanice, a generat transformările ce aveau să ducă la formarea unei lumi medievale distincte.
În primele capitole, Pirenne descrie modul în care societatea post-romană a continuat pentru un timp să funcționeze pe baze similare, cu orașe încă active, un comerț relativ stabil și instituții administrative supraviețuitoare. Abia după instaurarea controlului islamic asupra Mediteranei, comerțul pe distanțe lungi s-a prăbușit, moneda de aur a dispărut aproape complet din circulația occidentală, iar orașele s-au transformat în centre predominant religioase și administrative, lipsite de viață economică intensă. Europa carolingiană descrisă de Pirenne devine astfel una profund ruralizată, dominată de o economie naturală, autosuficientă, în care schimburile comerciale sunt minime, iar orașele aproape dispar ca forță economică.
Totuși, această lume ruralizată nu rămâne statică. În secolele X–XI, Pirenne observă reapariția unor germeni de creștere economică, în special în regiunile nordice ale Europei, departe de Mediterana dominată de musulmani. Creșterea demografică, progresul tehnic în agricultură și intensificarea schimburilor locale pun bazele unei renașteri comerciale. Din aceste transformări se naște ceea ce autorul numește „miracolul urban” al Evului Mediu târziu. Orașele medievale nu sunt, în viziunea lui Pirenne, continuări directe ale orașelor romane, ci creații noi, apărute spontan din nevoile economice ale unei societăți aflate în reexpansiune.
Caracteristicile acestor noi orașe sunt radical diferite de cele din Antichitate. Ele nu sunt centre administrative ale unui stat centralizat, ci entități autonome, fondate de negustori și meșteșugari care își revendică libertăți și privilegii față de aristocrația feudală. Apariția breslelor, a curților municipale, a zidurilor orașelor și a drepturilor colective constituie elementele inovatoare ale civilizației urbane medievale. Pirenne subliniază rolul determinant al negustorilor în reactivarea comerțului european: rețelele lor se extind din Flandra până în Italia și din Peninsula Iberică până în zonele hanseatice, provocând o transformare profundă a economiei continentale.
Renașterea orașelor medievale duce și la reconfigurarea structurilor sociale. Locuitorii orașelor reprezintă o a treia forță alături de nobilime și cler, iar burghezia emergentă devine motorul economic și politic al unei Europe aflate în plină ascensiune. Pirenne evidențiază dinamismul și adaptabilitatea acestui nou tip de comunitate urbană, care ajunge să joace un rol central în dezvoltarea culturii, comerțului și instituțiilor occidentale.
În concluzie, lucrarea lui Henri Pirenne oferă o interpretare coerentă și influentă asupra nașterii orașelor medievale, punând accent pe factorii economici și pe ruptura provocată de expansiunea islamică. Orașele Evului Mediu apar nu ca vestigii ale Romei, ci ca entități noi, născute din vitalitatea economică și socială a Europei occidentale între secolele XI și XIII. Pe site-ul nostru, la numai un click depărtare, cartea poate fi găsită în mai multe ediții, după cum urmează: Dacia (2000), Univers (2001).