Iris Murdoch - Castelul de nisip

După cum ne-a obișnuit, Iris Murdoch evocă cu splendoare o serie de evenimente cruciale, aduce zâmbetul pe buzele cititorului și reușește să ne determine să îi urmărim pledoaria până la capăt. Totuși, de această dată, scriitoarea ne va ajuta să înțelegem o altă latură a poveștii sale, să descoperim capacitățile extraordinare de a menține suspansul la cote înalte și de a ne asigura că deținem toate informațiile cât să deslușim misterul.

Publicat în anul 195, romanul intitulat simplu „Castelul de nisip” este de-a dreptul fascinant și copleșitor, vorbind îndeosebi despre puterea gândurile și despre împlinirea țelurilor greu de atins. Totuși, cartea este diferită de cele cu care ne-a obișnuit englezoaica și vom fi surprinși să o descoperim astfel.

Castelul de nisip pe care Murdoch îl creează se referă îndeosebi la toate lucrurile efemere pentru care ne zbatem de-a lungul vieții, la toate iubirile ratate, la toate trenurile spre fericire pe care le-am pierdut de-a lungul vieții, la nebunia cotidiană care ne sufocă și ne consumă chiar și ultimul gram de energie. Cartea este grozavă, dar expune o realitate dură și fără menajamente și construiește un mister în jurul unor personaje pe care nu le-am observat la început ori cărora nu le-am acordat suficientă atenție. Cumva, Murdoch devine mai romantică decât de obicei și se lasă pradă unui idealism de care nu știam că este capabilă. Totuși, vom observa o oarecare asemănare între stilul său și cei al lui Gabriel Garcia Marquez, fără vreo tendința plagiatoare însă.

Eroii lui Murdoch sunt emblematici, greu de înțeles și cumva pierduți într-un univers paralel pe care nu îl putem înțelege decât aproape de finalul operei. Se țes iubiri nebune, drame fără înțeles, tragedii de pe urma cărora au de suferit mai multe persoane, răzbunări aparent fără sens și, de aici înainte, cititorul asistă neputincios la o adevărată desfășurare de forțe. Astfel, ajungem în punctul în care răbdarea noastră ajunge la final, iar personajele nu par a-si găsi liniștea niciunde.

Murdoch creează o poveste în poveste, o epopee ciudată și răscolitoare, cu trimiteri către trecut și cu sumbre previziuni despre viitor. Atmosfera va fi când tensionată, când liniștită, fără să ne determine însă să ne îngrijorăm prea tare. Totuși, ajungem în punctul în care suntem siguri că am rezolvat acest puzzle, însă răspunsurile vin abia la finalul manuscrisului. Autoarea are darul extraordinar de a schimba radical firul narațiunii, de a aduce în prim plan alte detalii aparent nesemnificative, de a juca ultima carte pe un final ambiguu și aproape anost.

Cartea se vinde rapid în Europa, este tradusă în peste 30 de limbi de circulație internațională, iar pe site-ul nostru poate fi găsită în mai multe ediții, după cum urmează: Eminescu (1977), Polirom (2008).