Darul psihoterapiei

Edițiile aflate acum în stocul anticariatului PrintreCarti.ro - Comandă online!

Irvin D. Yalom - Darul psihoterapiei Vezi detalii Irvin D. Yalom - Darul psihoterapiei IN STOC Pret: 25,00 Lei

Alte titluri publicate de același autor:

Irvin D. Yalom - Solutia Schopenhauer Vezi detalii Irvin D. Yalom - Solutia Schopenhauer IN STOC Pret: 28,00 Lei
Irvin D. Yalom - Psihoterapia existentiala Vezi detalii Irvin D. Yalom - Psihoterapia existentiala IN STOC Pret: 60,00 Lei
Irvin D. Yalom - Plansul lui Nietzsche Vezi detalii Irvin D. Yalom - Plansul lui Nietzsche IN STOC Pret: 25,00 Lei
Irvin D. Yalom - Problema Spinoza Vezi detalii Irvin D. Yalom - Problema Spinoza IN STOC Pret: 30,00 Lei
Irvin D. Yalom - Plansul lui Nietzsche Vezi detalii Irvin D. Yalom - Plansul lui Nietzsche IN STOC Pret: 34,00 Lei

Irvin D. Yalom - Darul psihoterapiei
Irvin Yalom, profesor emerit de psihiatrie la Universitatea Stanford, s-a născut la 13 iunie 1931, la Washington, lucrările sale, atât cele de non-ficțiune, cât și cele de ficțiune, devenind puncte de referință în știința și cultura ultimilor 50 de ani.
Filmul documentar, Yalom's Cure, scris și regizat de Sabine Gisiger, care descrie remarcabila sa viață, este mai mult decât o biografie clasică. Yalom duce publicul într-o călătorie existențială prin numeroasele straturi ale minții umane, în timp ce ne împărtășește cunoștințele și întelepciunea sa fundamentală.
Este autorul prestigioaselor lucrări de psihoterapie: "Tratat de psihoterapie de grup" - vândută în peste 700.000 de exemplare, "Psihoterapia existențială"; al cărților aflate la granița dintre ficțiune și documentar: "Călăul dragostei și alte povești de psihoterapie" și "Mama și sensul vieții"; precum și al romanelor: "Plânsul lui Nietzsche", "Minciuni pe canapea" și "Soluția Schopenhauer".
Cartea "Darul psihoterapiei" este compusă din 85 de subiecte, fiecare fiind detaliat în 2-3 pagini, scrise cu un ton încadrat undeva între cel al unui memoriu informal și o discuție liberă cu un psihiatru experimental. Fiecare subiect este presărat cu exemple clinice scurte și la obiect, precum și referințe literare bine delimitate.
Nu există o ordine anume în care trebuie citite capitolele, textul având un caracter episodic, fragmentar. Subiectele fiind alese într-un mod aleatoriu, Yalom decizând ulterior să le grupeze într-o manieră cât mai prietenoasă pentru cititor.
Prima și cea mai amplă secțiune a cărții, formată din primele 40 de mini-eseuri, abordează relația terapeutică, cu accent în special pe aici-și-acum, și mai puțin pe analizarea conflictelor din trecut. Scrise într-un cadru teoretic interpersonal și existențial, lecțiile din această secțiune se concentrează pe importanța acelor factori "nespecifici" care catalizează munca tuturor terapeuților. Printre titlurile acestor mini-eseuri se numără: "Înlătură obstacolele din calea dezvoltării personale", "Evită diagnosticele", etc.
Următoarele 10 mini-eseuri, ce compun a doua secțiune a cărții, trec de la proces la conținut, descriind modul în care el discută cu pacienții chestiuni legate de moarte, libertate și sensul vieții. Printre titlurile acestor mini-eseuri se numără: "Vorbește despre moarte", "Cum să vorbim despre moarte", "Libertatea", etc.
Secțiunea a treia, adică următoarele 24 de mini-eseuri, descriu problemele ce pot apărea în desfășurarea de fiecare zi a actului terapeutic. Printre titlurile acestor mini-eseuri se numără: "Condu terapia ca pe o ședință continuă", "Fă însemnări despre fiecare ședință", "Când plânge pacientul", etc.
Următoarele 7 mini-eseuri, cele care compun a patra secțiune, sunt dedicate lucrului cu visele, și cum pot fi folosite acestea în actul terapeutic. Printre titlurile acestor mini-eseuri se numără: "Acordă atenție primului vis", "Ocupă-te cu toată atenția de visele despre terapeut", etc.
Ultima secțiune a cărții, adică ultimle 2 mini-eseuri, tratează pericolele și privilegiile muncii de psihoterapeut, conținând diverse observații și sfaturi despre conduita terapiei, cu bucuriile și pericolele sale. Titlurile acestor 2 mini-eseuri sunt: "Atenție la riscurile profesionale", "Prețuiește privilegiile profesionale".
Datorită acestei organizări a capitolelor, cartea poate fi citită în multe moduri. Desigur, poate fi citită de la un cap la altul, însă, e de preferat să se verifice care sunt capitolele care se ocupă de subiectele de cel mai mare interes pentru cititor, și să se înceapă de acolo.
În ultimele pagini ale cărții, Yalom își amintește de unul dintre minunatele aforisme care îi aparțin lui Nietzsche, ce a funcționat ca un avertisment în ședința de psihoterapie pe care o avea cu pacienta sa Nancy: "Memoria spune <<Am făcut asta>>. Mândria răspunde <<Nu se poate să fi făcut asta>>. În cele din urmă memoria cedează".
Cartea "Darul psihoterapiei" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, după cum urmează: Vellant (2011) și Vellant (2022).


sus