Joris Karl Huysmans - In raspar

Joris-Karl Huysmans s-a născut pe 5 februarie 1848 la Paris, în familia unui litograf și a unei profesoare. Din 1866 până în 1880 va lucra în cadrul Ministerului de Interne apoi a colaborat cu ziarul Le Gaulois însă din cauza presiunii superiorilor a renunțat repede. În 1874 publică fără ajutorul vreunei edituri prima sa colecție de poezii intitulat Le Drageoir aux épices. În acea vreme era un fac înfocat al naturalismului și romantismului însă odată cu vârsta a devenit adeptul simbolismului. Primul său roman spunea povestea unei prostituate așa că pentru a se feri de cenzura pariziană, îl publică la Bruxelles și reușește să câștige mii de cititori. A început apoi să studieze literatura în profunzime și a publicat critică însă prin personajele sale din romane, cazul și celui de mai jos. A promovat pictura impresionistă și simbolistă și a ajutat tinerii artiști sa redescopere arta antichității.

Autorul moare în casa sa din Paris din cauza cancerului maxilar pe 12 mai 1907 și lasă în urmă o colecție impresionantă pentru cei ce au deja inițierea în ale literaturii.

Romanul "În răspăr" a fost publicat pentru prima dată în anul 1884 de către editura franceză G. Charpentier and Co. În limba română apare în 1974 la editura Minerva, ediție ce va fi urmată de cea a editurii Univers în 2008.

Publicarea acestei cărți a reprezentat ruperea autorului de naturalism. Manierele sale excentrice, respingerea modernității și capriciile sale estetice vor crea un nou curent ce va avea la bază ideile lui Baudelaire și Edgar Allan Poe. Nu avem parte de un erou ci de un antierou pe numele lui Jean des Esseintes, ce se hotărăște să se retragă într-un pavilion al Haute-de-Seine unde a întâlnit cea mai prețioasă lucrare. Aici voia doar să studieze și să lenevească așa că ia cu el doar un număr infim de autori ce l-au impresionat. Obosit de această monotonie în care lumina oamenilor nu îi mai apărea în cale, decide să se întoarcă la Paris. Primul lucru pe care îl face este să verifice starea cărților sale pe care le prețuia mai mult decât propria viață. Avem parte de un capitol de analiză literară ce descrie detaliat opera marilor scriitori francezi. Moliere, Pascal, Rousseau sau Diderot sunt doar câțiva dintre cei ce vor fi aduși aminte. Trecem apoi la literatura catolică abstractă însă gândul tot la femei îi stătea. Decide apoi să își îndrepte atenția către Lacordaire, cel ce este printre singurii ce au reușit să îi câștige încrederea clericală. Problemele sale digestive începuseră să îl macine și nici măcar realismul ce era cea mai mare dragoste a să nu îl putea scăpa. Îi încearcă pe Flaubert și Zola, iar mai târziu pe Salammbo. După ce ne poartă pe aripile literaturii și simțim și soarele și ploaia cum ne ating pe alocuri, Jean decide că biblioteca sa este in sfârșit completă.