Laurent Gounelle este un scriitor francez contemporan, cunoscut pentru romanele sale care îmbină ficțiunea cu dezvoltarea personală și reflecția filosofică. Deși unii critici consideră că are un stil prea motivațional, autorul este apreciat pentru capacitatea de a aduce teme filosofice în limbajul comun.
Cartea "Ziua în care am învățat să trăiesc", publicată pentru prima oară în anul 2014, este o operă valoroasa nu doar literar, ci și uman, care ne încurajează să ne trăim viața cu sens, cu prezență și cu sinceritate față de noi înșine. Într-o societate în care ritmul vieții devine tot mai alert și superficial, literatura contemporană are un rol esențial în a readuce cititorul către sine, către întrebările fundamentale despre sens, bucurie și echilibru interior. Personajul principal, Jonathan, este un om aparent de succes, dar gol pe dinăuntru. Când o ghicitoare îi spune că va muri curând, el începe să se întrebe ce înseamnă cu adevărat "a trăi". Această revelație nu îl doboară, ci îl trezește. În acest sens, romanul ne invită și pe noi, cititorii, să reflectăm la alegerile noastre și la modul în care ne trăim viața - pe pilot automat sau cu adevărat conectați la ceea ce simțim și gândim. Spre deosebire de operele filosofice abstracte sau de cărțile tehnice de dezvoltare personală, autorul folosește forma narativă pentru a transmite idei profunde într-un mod ușor de înțeles. Dialogurile naturale, reflecțiile interioare ale personajului și ritmul lejer al lecturii contribuie la claritatea mesajului. Într-o lume în care oamenii sunt adesea definiți prin carieră, bani sau aparențe, "Ziua în care am învățat să trăiesc" ne reamintește că fericirea nu vine din exterior, ci din armonia cu sinele. Tema centrală - regăsirea sensului vieții - este tratată cu empatie și sensibilitate, fără dogmatism sau pretenții. Unii critici consideră că romanul este prea simplu sau prea previzibil din punct de vedere narativ, însă, simplitatea este tocmai forța lui: în loc să complice inutil firul epic, autorul alege să pună accent pe mesaj. Într-o lume dominată de haos și confuzie, un mesaj clar despre cum putem trăi mai bine este mai valoros decât orice intrigă sofisticată. Printre temele centrale ale romanului se numără: sensul vieții - căutarea unei existențe cu sens devine esența romanului; frica de moarte - vestea primită de Jonathan devine un declanșator al schimbării; trezirea spirituală - personajul începe să vadă viața dintr-o perspectivă mai profundă; autenticitatea - romanul încurajează cititorul să renunțe la convenții și aparențe; influența noastră asupra lumii - fiecare act, oricât de mic, contează. La începutul lucrării, protagonistul este tipul clasic al omului modern: ocupat, stresat, prins într-un ritm de viață superficial și aparent "reușit". Vestea morții iminente îl forțează să se oprească și să-și pună întrebări fundamentale. Transformarea lui se desfășoară în mai multe etape, sugerând un proces de trezire spirituală și de regăsire de sine: negarea - inițial, Jonathan refuză să accepte că viața lui ar avea nevoie de schimbare; criza - apare neliniștea existențială, îndoiala, dorința de a înțelege ce înseamnă "a trăi cu adevărat"; explorarea - protagonistul începe să observe lumea din jur astfel: întâlnește oameni noi, caută înțelesuri, începe să pună întrebări esențiale; trezirea - în final, el începe să trăiască prezentul, să se bucure de lucruri simple, să simtă recunoștință și să renunțe la automatismele vieții sale vechi. Transformarea lui e treptată și inspiratoare, iar parcursul său interior este una dintre marile reușite ale romanului.
Cartea "Ziua în care am învățat să trăiesc" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Pocket Books (2016) și Trei (2018).