Mircea Eliade - Nasteri mistice

Mircea Eliade, născut la 28 februarie 1907, a fost un cunoscut istoric al religiilor, fenomenolog al religiei și autor de romane și nuvele. A fost unul dintre cei mai influenți savanți ai religiei, ai secolului al XX-lea, și unul dintre cei mai importanți interpreți ai simbolismului și mitului religios din lume.

Eliade a studiat filosofia la Universitatea din București, obținând un master în anul 1928 cu o teză despre filosofia Renașterii intaliene de la Marsilio Ficino la Giordano Bruno. Din 1945 se stabilește la Paris, unde predă istoria religiilor, întâi la "Ecole Pratique des Hautes Etudes", până în anul 1948, apoi la Sorbona.

Cartea "Nașteri mistice", publicată pentru prima oară în anul 1992, abordează problema inițierii. Este universal acceptată ideea că în lumea modernă, printre alte caracteristici, inițierea a dispărut. De o importanță capitală în societățile tradiționale, astăzi inițierea este practic absentă din societatea occindentală. În vederea eliberării diferitelor tipuri de inițiere, Mircea Eliade studiază succesiv riturile pubertății. În sensul său general, termenul de inițiere indică un corpus de rituri și învățături orale ale căror scop este producerea unei schimbări hotărâtoare în statutul religios și social al celui supus inițierii. În termeni filosofici, inițierea echivalează cu o schimbare fundamentală a condiției existențiale; la capătul încercărilor sale aspirantul bucurându-se de o cu totul altă existență decât cea dinaintea inițierii; el devenind altul. Dintre multiplele categorii de inițieri, cea de pubertate este deosebit de importantă pentru înțelegerea omului premodern. Inițierea îl introduce pe novice în comunitatea umană și în lumea valorilor culturale și spirituale, însușindu-și nu numai modelele de comportament, tehnicile și obiceiurile adulților, ci și miturile și tradițiile sacre ale tribului, numele zeilor și istoria creațiilor lor; în primă fază el învață relațiile mistice dintre trib și Ființele Supranaturale așa cum au fost ele stabilite la începutul timpului.

În "Nașteri mistice", Eliade prezintă cele mai importante tipuri de inițieri, urmărind îndeosebi descifrarea sensului lor profund, care este întotdeauna religios, pentru că modificarea statutului existențial al novicelui se produce printr-o experiență religioasă. Acesta devine un alt om, deoarece a avut o revelație crucială asupra lumii și existenței.

Istoria religiilor distinge trei mari categorii de inițiere, și anume: ritualurile colective, prin care se realizează trecerea de la copilărie sau adolescență la vârsta adultă, obligatorii pentru toți membrii unei societăți, literatura etnologică numindu-le "rituri de pubertate" sau inițiere tribală; ritualuri de acces într-o societate secretă, "Bund" sau confrerie, aceste societăți fiind rezervate unui singur sex și păstrând secretele cu o strictețe împinsă până la gelozie; vocația mistică, adică - la nivelul religiilor primitive - vocația vraciului sau a șamanului. "Inițierea constituie unul dintre fenomenele spirituale cele mai semnificative din istoria omenirii. Este un act care nu implică numai viața religioasă a individului, în sensul modern al termenului 'religie'; el implică întreaga sa viață."

Pentru lumea primitivă, inițierea este cea care conferă oamenilor statutul uman, înaintea acesteia ei neparticipând din plin la condiția umană, tocmai pentru că nu au încă acces la viața religioasă. De aceea, inițierea reprezintă o experiență decisivă în viața membrilor unei societăți pre-moderne, fiind o experiență existențială fundamentală, deoarece prin ea omul devine capabil să-și adune pe deplin modul de a fi.

Cartea "Nașteri mistice" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în trei ediții, și anume: Humanitas (1995), XXI (1991) și Humanitas (2013).