Despre Mircea Zaciu
Mircea Zaciu (27 august 1928, Oradea – 21 martie 2000, Cluj-Napoca) a fost critic si istoric literar, profesor universitar, eseist, prozator si diarist, una dintre personalitatile importante ale scolii literare clujene de dupa razboi. A absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii „Victor Babes” din Cluj in 1952, iar in 1967 si-a obtinut doctoratul in filologie. A fost profesor si decan al Facultatii de Filologie din Cluj, iar intre 1967 si 1970 a predat limba si literatura romana la universitatile din Köln, Bonn si Aachen. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din 1956, iar in 1997 a devenit membru de onoare al Academiei Romane. Intre 1972 si 1985 a coordonat colectia „Restituiri” a Editurii Dacia din Cluj, contribuind la recuperarea si promovarea unor texte importante ale literaturii romane. A colaborat la reviste precum Tribuna, Steaua, Romania literara, Apostrof, Vatra, Convorbiri literare, dar si la publicatii romanesti din strainatate.
Zaciu a debutat foarte devreme: in 1944 a publicat in ziarul Ecoul un medalion dedicat lui Duiliu Zamfirescu, iar in 1948 a publicat proza in revista Flacara. Debutul editorial propriu-zis a venit in 1954, cu Amiaza unei revolutii. In anii urmatori s-a afirmat mai ales ca istoric si critic literar, interesul sau indreptandu-se spre literatura romana moderna si contemporana. Printre primele lucrari importante se afla Ion Agarbiceanu (1964), studiu dedicat operei scriitorului ardelean, si Masca geniului (1967), volum care marcheaza consacrarea sa ca critic si istoric literar. Au urmat Glose (1970), Colaje (1972), Ordinea si aventura (1973), Bivuac (1974), Lecturi si zile (1975) si Teritorii (1976), publicate in special la Editura Dacia, Editura Eminescu si alte edituri importante ale epocii.
Un loc important in opera sa il ocupa Lancea lui Ahile (1980), volum de eseuri si interpretari literare, precum si Viaticum (1983), care continua preocuparile sale critice si memorialistice. Inceputul sfarsitului (1956) apartine perioadei sale timpurii si se inscrie in preocuparile sale pentru proza si reflectarea realitatii contemporane. In paralel, Zaciu a devenit un important istoric al literaturii transilvanene si un cercetator atent al scriitorilor romani, fiind preocupat de relatia dintre opera, biografie si contextul cultural.
Una dintre cele mai importante realizari ale sale a fost Dictionarul scriitorilor romani, proiect initiat si coordonat impreuna cu Marian Papahagi si Aurel Sasu. Prima forma, Scriitori romani. Mic dictionar, a aparut in 1978 la Editura Stiintifica si Enciclopedica. Proiectul a fost ulterior extins intr-o ampla lucrare in mai multe volume: volumul A-C a aparut in 1995, D-L in 1998, iar volumele M-Q si R-Z au fost publicate ulterior. Lucrarea, conceputa ca un instrument de referinta pentru literatura romana, reuneste informatii biografice, bibliografice si critice despre scriitori.
Poate cea mai cunoscuta opera a lui Zaciu ramane Jurnal, redactat pentru perioada 1979-1989 si publicat in patru volume: volumul I in 1993, volumul II in 1995, volumul III in 1996, iar volumul IV in 1998. Cele aproape 1.800 de pagini nu reprezinta doar confesiunile unui intelectual, ci si o ampla imagine a vietii culturale si universitare romanesti din ultimul deceniu al comunismului. Jurnalul surprinde relatiile cu scriitori si intelectuali, tensiunile din mediul universitar, calatoriile, limitarile regimului comunist si atmosfera culturala a epocii. Tocmai caracterul sau personal si documentar il transforma intr-o importanta marturie asupra societatii romanesti de dinainte de 1989.
Dintre lucrarile tarzii se remarca Scrisori nimanui (1996), volum cu puternica dimensiune confesiva, si Dictionarul esential al scriitorilor romani (2000), realizat impreuna cu Marian Papahagi si Aurel Sasu. Activitatea sa critica a fost primita cu respect, Zaciu fiind considerat un profesor erudit si un adevarat formator de scoala literara la Cluj. Criticii au apreciat in special amploarea cunostintelor sale, capacitatea de a conecta literatura cu istoria si biografia autorilor si stilul personal al scrierilor sale. In acelasi timp, personalitatea sa puternica si opiniile uneori transante au generat si controverse, mai ales in mediul literar. Astazi este considerat unul dintre criticii si istoricii literari importanti ai generatiei postbelice, iar Jurnalul si Dictionarul scriitorilor romani raman contributii de referinta pentru intelegerea literaturii si culturii romanesti din secolul XX.
Opere: Jurnal, Dictionar esential al scriitorilor romani, Bivuac, Dictionarul scriitorilor romani, A-C, Masca geniului, Ordinea si Aventura, Lecturi si zile, Inceputul sfarsitului, Teritorii, Nuvela romaneasca, Scrisori nimanui.