Petre Salcudeanu - Judecata de Apoi

Petre Sălcudeanu, născut la 8 septembrie 1930, în Gligoresti (Cluj), a fost unul dintre cei mai populari scriitori români de cărți polițiste, dar și un scenarist apreciat.

Cartea "Judecata de Apoi", publicată în anul 1987, expune investigația pe care Bătrânul o va face pentru a  descoperi cauzele întâmplărilor stranii și aparent ilogice, de care află dintr-un caiet de școală al unei fetițe ucise de o mină rămasă din război, care, pe lângă compuneri, conține și file din jurnalul de război al unui bărbat, dar și destinele încâlcite și împletite ale oamenilor din acea vreme.

Trei ani la rând Antofie Tabacaru îi trimisese scrisori în care îl invita pe bătrânul detectiv să se bucure de efectele binefăcătoare ale izvoarelor. În al patrule an Bătrânul acceptase, după ce Antofie nu se mulțumise cu a trimite o simplă scrisoare, acesta expediind două telegrame, însoțite de două bilete la clasa întâi, o cușcă plus o chitanță plătită anticipat pentru un colet la mesagerii. Cușca, ce era făcută din lemn, înnegrită pe alocuri cu lampa de benzină, purta în latura din stânga, ars adânc în carnea teiului, numele lui Tom. Dacă nu ar fi fost aceasta, și mai ales numele patrupedului, bătrânul nu ar fi acceptat să plece. Trebuiseră să treacă patru ani pentru ca Antofie să își dea seama care era motivul constantului său refuz. Fusese sigur că de această dată nu mai dăduse greș, și avusese dreptate, după trei zile și trei nopți de călătorie aproape neîntreruptă, Buickul lui Panaitescu se opri în stațiune. Biletele se transformaseră în bani, banii în combustibil, iar cușca pentru câine rămăsese sub șopronul din curte, în timp ce Tom stătea în portbagajul pe un sfert deschis, să poată respira în voie, lingandu-și eczema urduroasă și ascultând cu o singură ureche validă eșapamentul melodios.

"Mâine-dimineață urmează să fiu... așa se încheia jumătate din fila din caietul cu coperți albastre, prins cu o bucată de sfoară de un cui al veceului din curte; veceu îngrijit, vopsit pe dinafară cu var, cu scaunul de faianță în interior. (...) Ce-i venise să rupă din caietul decolorat de vreme, cu jumătate de foi de un galben indecis? Umezeală și soare în același timp, altfel nu s-ar fi scurs pe alocuri. Supărarea îl făcuse să nu bage în seamă decât caietul, el îi atrase luarea-aminte prin felul neîngrijit în care era străpuns."

Bunicul ar fi trebuit să stea mult mai puțin în "locul de meditație matinală", și ar fi făcut-o dacă nu l-ar fi intrigat cuvintele citite și, mai ales, gestul brutal cu care rupsese fila cu un scris ordonat, de școlar. După puțin timp, Bunicul se auzi strigat din cerdac, unde Panaitescu, după ce își terminase cele câteva exerciții de înviorare, intrate din copilărie în obligația zilnică, își așteptă rândul la dreptunghiul vopsit cu var din spatele curții: "Imediat, dragul meu, numai o clipă! răspunse Bunicul mințind, deoarece, reluând lectura paginii distruse pe jumătate de propria lui mână, rămase consternat. 'Azi, 25...am fost condamnat la moarte.'". Apoi, Bunicul desfăcu firul de cânepă, îl scoase din caiet, fiind intrigat peste măsură de faptul că cineva putuse pune acolo un jurnal al unui om, care poate nici nu mai trăia.

"Sunt oameni care nu pot trăi nejudecați; conștiința lor îi împinge să-și dezvăluie măruntaiele în fața lumii, altfel ajung singuri să și le sfâșie."

Cartea "Judecata de Apoi" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în trei ediții, și anume: Publisol (2022), Militară (1992) și Militară (1987).