Philip K. Dick - Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch

Cunoscut în întreaga lume pentru scrierile sale de natură fantastică, Philip Dick lovește din nou cu o lucrare extraordinară. Reprezentând o sursă de inspirație pentru câteva pelicule și fiind tradus în mai multe limbi de circulație internațională, autorul avea să câștige faima adevărata abia după ce ajunge sa fie adaptat pentru Hollywood, această fabrică a viselor.

Apărută inițial în anul 1964, cartea se bucură de un real succes, mai ales în rândul tinerilor. Acțiunea se petrece undeva în secolul XXI, iar lumea este un loc nou, necunoscut și, pe alocuri, de-a dreptul straniu. Scriitorul nu se dezice nici de această dată de la stilul care l-a consacrat și urmărește mai multe fire narative, pe care le va împleti spre final. Astfel, cartea reușește să ne surprindă într-o manieră extraordinară, ba chiar ne șochează pe alocuri. Avem de a face cu o narațiune diferită poate de tot ce am citit până acum. Pătrundem într-o lume stăpânită de tot soiul de entități care dețin puteri supranaturale, or ne lovim de personaje ciudate, aflate undeva între prezent și trecut. Lumea este guvernată de cei care dețin secretul suprem, care stăpânesc atât lumea noastră, cat și o lume necunoscută nouă. Departe, aici pe pământ, muritorii duc un conflict ciudat cu alte entități, iar sfera politică pare înfrântă demult. Nu mai exista state, iar cele care au rezistat schimbării sunt cumva pe cale de dispariție. NATO are atribuții supreme și decide în problematici, care, mai demult, nu intrau în atribuțiile sale. În mod ciudat, omenirea face progrese în domeniul științei, dar regresează în alte domenii. Umanitatea s-a pierdut și apar din ce în ce mai mulți roboți, care treptat îndeplinesc funcții la care nici nu ne-am fi gândit.

„Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch” este o incursiune fabuloasă într-o ficțiune și non-fictiune, care ne vorbește despre o înflorire a lumii. În spatele nuanțelor strălucitoare însă, stă o lume nu la fel de luminoasă, iar acțiunea se complică în așa fel încât ne va fi greu să ne amintim de unde a pornit autorul. Cartea ar putea fi catalogată drept o distopie modernă, însă nu ar fi drept față de creatorul ei, căci nu aceasta i-a fost adevărata intenție. Petrecem pagini întregi încercând să deslușim misterul care s-a legat aici, încercând să urmărim un personaj sau altul, dar nu vor reuși decât spre final. Dick are talentul de a complica lucrurile și de a ne da teme de gândire după numai câteva pagini. Este drept că iubitorii literaturii de acest tip vor considera manuscrisul drept unul facil și simplu de priceput. Cei încă nefamiliarizați cu stilul lui Philip Dick vor fi însă de altă părere.

Cartea poate fi găsită și la noi in anticariatul, iar edițiile sunt multiple: Nemira (2014), Nemira (2006), Nemira (1996).