Minunea

Edițiile aflate acum în stocul anticariatului PrintreCarti.ro - Comandă online!

R. J. Palacio - Minunea Vezi detalii R. J. Palacio - Minunea IN STOC Pret: 32,00 Lei

R. J. Palacio - Minunea
August Pullman este un băiat special, plin de sensibilitate și al cărui destin pare marcat de ghinion. Băiatul s-a născut cu o teribilă diformitate facială, fapt pentru care părinții săi decid să-l educe acasă, numai o scăpa de tratamentul urât din partea colegilor.
Totuși, la un moment dat, când acesta crește, decid să încerce să-l integreze în comunitate. Treptat, August merge la școală și încearcă să-și facă prieteni de vârsta lui, cu care să socializeze și alături de care să ducă o viață normală. Pe rând, zilele se scurg numaidecât, iar băiatul trece prin criza pubertății, este neînțeles și ponegrit, neacceptat și traumatizat, urmărit de demonii trecutului și lăsat pradă melancoliei.
Copilăria acestuia este marcată de fel și fel de evenimente tragice, iar bucuria îi este adesea umbrită în fel și chip. Părinții îi sunt întotdeauna alături, iar emoția ne cuprinde și pe noi, cititorii, la fiecare scenă. Palacio este o maestru al literaturii universale și, de această dată, se aseamănă cu Eric-Emmanul Schmitt și al său roman fenomenal, Oscar și tanti Roz.
La o analiză mai atentă, ne fascinează descrierea pe care autorul o face băiatului și felul în care acesta conturează raporturile dintre puști li societate ori dintre puști și familia sa. Suntem cuceriți de felul în care debutează povestea și vom fi uimiți de finalul remarcabil pe care scriitorul spaniol îl gândește.
Lacrimile de tristețe ale copilului vor fi înlocuite cu lacrimi de bucurie mai târziu, când va reuși, într-un final, să-și elibereze toate frustrările și emoțiile negative.
Palacio dă dovadă de o forță creatoare extraordinară, iar romanul său este extrem de bine primit pe piața internațională de carte, fiind reeditat și tradus în peste 30 de limbi de circulație mondială și utilizat pentru o ecranizare de mare succes. Cunoscută pentru scrierile sale discrete, cu ușor caracter romantic, Palacio uimește și de această dată. Este curioasă din fire și curajoasă în exprimare, iar rezultatul va fi unul de-a dreptul grandios.
Își culege sursele de inspirație din oamenii pe care îi cunoaște și din locurile pe care le vizitează, pentru ca, mai apoi, să poarte cu sine un jurnal de călătorie nemaipomenit. Cărțile sale sunt populate de fel și fel de personaje, care mai de care mai interesante și mai pline de culoare, iar amestecul genurilor și sintagmelor este asul din mânecă folosit de scriitoarea cu îndemânare.
Deși scrie și alt gen de literatură, trebuie să subliniem că este, în fond, o romantică și o libertină, iar eroii săi sunt, cumva, un soi de alter ego-uri ale sale, Poveștile pe care și le imaginează sunt greu de acceptat într-o societate aflată în plină tranziție, dar realitatea din spatele lor este extraordinară și șocantă. Nimeni și nimic nu o poate convinge pe autoare să își schimbe sau să își transforme ideile. Adesea, lucrează cu ardoare la acestea și este o perfecționistă pură.
Colaborează cu câteva gazete internaționale și este extrem de apreciată pretutindeni. Pe site-ul nostru, cartea sa este disponibilă în mai multe ediții: Arthur (2011), Art (2010).


sus