Svetlana Aleksievici - Vremuri second-hand

Svetlana Aleksievici este o jurnalistă, eseistă și istorică, descrisă adesea drept prima jurnalistă laureată Nobel pentru Literatură - etichetă pe care ea însăși o respinge, preferând să se definească drept "colecționară de mărturii."

Cartea "Vremuri second-hand", publicată pentru prima oară în anul 2013, este ultima carte din ciclul epic la autoarei, supranumit "Vocile Utopiei" - un proiect de o viață în care Aleksievici a documentat traumele colective ale spațiului sovietic și post-sovietic. Lucrarea este construită dintr-un mozaic de voci - mărturii ale oamenilor obișnuiți care au trăit prăbușirea Uniunii Sovietice și tranziția haotică spre o nouă lume. Vocea lui Aleksievici dispare în spatele vocilor celorlalți. Ea nu judecă, nu interpretează excesiv - lasă contradicțiile să respire. Aceeași perioadă sovietică e văzută ca un paradis pierdut de unii și ca un coșmar de alții, iar ambele perspective sunt tratat cu demnitate. Autoarea nu scrie istorie politică, ci istoria interioară a unui popor. Ea explorează cum ideologia modelează suflete, cum oamenii devin complici ai propriei opresiuni și cum libertatea, atunci când vine, poate fi mai înspăimântătoare decât sclavia. Ultima piesă din ciclul monumental "Vocile Utopiei" nu este o carte despre căderea comunismului, ci este o carte despre ce rămâne în oameni după ce istoria le trece prin suflet ca un tăvălug. Aleksievici sapă în straturile de memorie ale fostului spațiu sovietic și scoate la suprafață nu fapte, ci trăiri - spaima, nostalgia, rușinea, dezorientarea oamenilor aruncați, după 1991, într-o libertate pentru care nimeni nu îi pregătise. Structura cărții reflectă tocmai această dezordine interioară. Nu există o narațiune liniară, niciun protagonist central, nicio rezoluție cathartică. În locul lor, un cor de voci contradictorii: bătrâni care plâng după cozile la pâine din socialism cu aceeași intensitate cu care alții plâng după cei morți în Gulag; tineri care nu stiu cui să aparțină; femei trădate de toate sistemele deodată. Autoarea nu arbitrează între aceste voci. Nu indică vinovații, nu trasează concluzii morale limpezi. Și tocmai această abținere de la judecată este paradoxal, cel mai puternic gest etic al cărții. Stilistic, forța textului vine din oralitate. Frazele sunt adesea incomplete, șovăitoare, pline de digresiuni - exact cum vorbesc oamenii când încearcă să explice ceva ce nu se lasă explicat. Aleksievici știe că forma nu poate fi separat de fond: o proză elegantă, rotunjită, ar fi trădat adevărul aspru al mărturiilor. În schimb: sintaxa frântă, repetiția, tăcerile lăsate între rânduri - toate acestea compun o muzică a traumei care rămâne în ureche mult după ce cartea este închisă. Contextul istoric este prezent, dar nu ca decor, ci ca rană deschisă. Prăbușirea URSS nu apare în carte ca o eliberare triumfătoare, așa cum narațiunea occidentală a anilor '90 o prezintă adesea. Apare ca o amputare brutală a identității colective. Oamenii din "Vremuri second-hand" nu au pierdut doar un sistem politic; au pierdut un mod de a fi în lume, un set de certitudini - fie ele și false - care le structurau existența. Cartea poate fi copleșitoare și greu de parcurs tocmai din cauza densității emoționale și a structurii fragmentare. Nu este o lectură liniară, reconfortantă. De asemenea, unele voci par să se repete tematic, ceea ce poate crea o senzație de redundanță în secțiunile mai lungi. Lucrarea lui Aleksievici este o carte care sfidează granițele dintre jurnalism, istorie orală și proză literară, autoarea reușind să surprindă ceva esențial și adesea ignorat: ce se întâmplă în mintea și sufletul oamenilor când o lume se prăbușește.

Cartea "Vremuri second-hand" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Humanitas (2016) și Humanitas (2017).