Umberto Eco - In ce cred cei care nu cred
Momentan acest titlu nu se află în stoc. Intră în pagina de produs, și alege să fii notificat prin email când reintră în stoc!
Alte titluri publicate de același autor:
În ce cred cei care nu cred? este o cartedialog publicată pentru prima dată în 1996 între doi intelectuali profund diferiți: Umberto Eco, un reprezentant al culturii laice și sceptic, și Carlo Maria Martini, cardinal al Bisericii Catolice. Textul reunește scrisorile pe care cei doi și le-au schimbat pe parcursul unor luni de discuții, întrun dialog sincer, fără scopul de a convinge, ci de a înțelege, critica și reflecta asupra unor teme esențiale ale credinței, moralei și culturii contemporane.
Eco pornește din poziția celui care „nu crede” întrun Dumnezeu personal sau întro credință religioasă tradițională, dar subliniază încă din prima scrisoare că această „noncredință” nu este neapărat o negare a valorilor, ci mai degrabă o altă formă de abordare a sensului vieții. El vorbește despre propria evoluție intelectuală — fost credincios în tinerețe, devenit laic pe măsură ce analiza critică și studiul filosofic iau influențat perspectiva. Eco nu se declară ateu militant, ci sceptic, atras de ceea ce el numește „religiozitate laică”: un set de convingeri care conferă sens, limite morale și un simț al sacralității lumii, fără a apela la dogme teologice.
Martini, în răspunsurile sale, aduce perspectiva unui credincios profund, dar deschis dialogului. El nu insistă pe dogmă, ci pune accent pe importanța credinței în formarea unei etici solide și a unei comunități umane unite. Cardinalul vede în religie nu doar ritualuri, ci o sursă de sens și de solidaritate care a modelat cultura europeană și care oferă răspunsuri la întrebări pe care raționalismul pur nu le poate acoperi. De asemenea, el provoacă laicul să explice temeiurile morale ale unei societăți fără transcendență — ce poate garanta dreptatea, responsabilitatea față de ceilalți și demnitatea umană în absența unui fundament divin.
Discuția atinge teme de actualitate și de mare sensibilitate: abordarea noii apocalipse laice, problema avortului, rolul femeii în societate și în Biserică, sacerdoțiul femeilor, etica tehnologică, dar și posibilele puncte de întâlnire între credință și noncredință în ceea ce privește o etică comună. Cei doi autori își expun argumentele fără a cădea în polemică agresivă. Martini recunoaște și limitele instituției Bisericii, afirmând că aceasta nu împlinește așteptările tuturor, ci celebrează misterul credinței, în timp ce Eco sirnește subtil ironii la adresa obsesiilor exclusiv laice sau raționaliste, care resping sensurile simbolice ca fiind irelevante.
Un punct central al dialogului este tocmai întrebarea despre baza moralei: dacă nu există Dumnezeu, de unde provin valorile absolute? Eco și Martini nu ajung la un consens, dar își pun întrebări reciproc provocatoare. Eco susține că un umanism fără Dumnezeu poate genera valori etice puternice bazate pe responsabilitate și respect reciproc, dar recunoaște că această etică seculară se bazează mai mult pe convenții și consens decât pe autoritate transcendentală. Martini, în schimb, arată că pentru credincioși Dumnezeu rămâne sursa ultimă de sens și că o morală fără o bază transcendentă riscă să devină relativistă.
Cartea se încheie fără o „rezolvare” a tensiunii între credință și noncredință, tocmai pentru că dialogul este menit să arate complexitatea acestor poziții și posibilitatea unui respect reciproc. Textul oferă nu doar argumente pro și contra religiei, ci și un model de discuție civilizată între perspective diferite, ceea ce îl face relevant nu doar pentru teologi și filosofi, ci pentru orice cititor interesat de marile întrebări despre sensul vieții și coabitarea ideilor întro societate pluralistă.
Pe site-ul nostru, opera este disponibilă în mai multe ediții: Polirom (2011), Polirom (2012).
sus
- Poţi plăti online prin intermediul procesatorului Netopia Payments
- Urmăreşte-ne pe facebook pentru a fi la curent cu promoţiile PrintreCarti.ro
Copyright © 2014-2026 PrintreCarti.ro