Virgil Nemoianu - Surasul abundentei

Virgil Nemoianu a fost un critic literar, eseist, teoretician și profesor universal de origine română, recunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul literaturii comparate, filosofiei culturii și teoriei literare.

Cartea "Surâsul abundenței", publicată pentru prima oară în anul 1994, oferă un studiu complex al poeziei doinnasiene, punând accent pe "cunoașterea lirică" - adică felul în care poezia devine un mod propriu de a cunoaște realitatea și structurile interioare ale finite poetice. Autorul nu se limitează la o lectură pur biografică sau istorică a liricii lui Doinaș. În schimb, el construiește o schemă în care poezia devine un sistem epistemic: ideile și emoțiile nu sunt doar transmise, ci sunt produse cu ajutorul unei "gramatici" poetice care conectează sensurile la modelele ideologice ale lumii moderne. Acest accent pe "modul de cunoaștere" îl diferențiază pe Nemoianu de alte abordări mai tradiționale ale criticii literare. Autorul plasează opera lui Doinaș într-un context mai amplu, sugerând că ea reflectă o tradiție literară ce depășește simpla expresie emoțională - devine o punte între percepția estetică și modelele ideologice ale epocii. Criticul subliniază, de asemenea, legătura lui Doinaș cu Cercul Literar de la Sibiu, o comunitate de intelectuali postbelici cu impact asupra literaturii române moderne. În lucrarea sa, Nemoianu adoptă un stil analitic, erudit, care poate fi provocator pentru cititorul neinițiat în teoria literară academică. Eseu este dens, construit cu grijă și cu referințe teoretice puternice, ceea ce îl face valoros pentru specialiști, dar poate fi mai greu de accesat pentru publicul larg. La baza volumului stă o întrebare esențială: "cum funcționează cunoașterea în poezie?".  Titlul volumului sugerează, prin metafora "surâsului", o atitudine de deschidere senină în fața complexității existenței, iar "abundența" trimite la bogăția de sensuri și niveluri de interpretare pe care poezia le poate oferi. Pentru Nemoianu, lirica lui Doinaș nu este un simplu exercițiu de expresivitate, ci o construcție intelectuală riguroasă, în care ideea și emoția se află într-un echilibru subtil. Un concept central al cărții este acela de "cunoaștere lirică", prin care criticul afirmă că poezia nu doar reflectă realitatea, ci o creează simbolic. În viziunea sa, Doinaș este un poet al ordinii și al formelor, care transformă haosul lumii într-un sistem de semnificații. Versul devine astfel un spațiu al gândirii, iar imaginea poetică - un instrument al reflecției. Această perspectivă apropie poezia de filosofie, făcând din actul liric o formă de meditație asupra condiției umane. Autorul analizează și modelele ideologice care se reflectă în poezia lui Doinaș, subliniind legătura dintre creația artistică și contextul cultural și istoric. Poetul este prezentat ca o conștiință lucidă, formată într-un mediu intelectual exigent, influențat de valorile Cercului Literar de la Sibiu. Această apartenență explică orientarea spre clasicitate, rigoare formală și echilibru, dar și rezistența față de ideologiile simplificatoare ale epocii. Din punct de vedere stilistic, eseul lui Nemoianu este dens și erudit, reflectând o gândire sistematică și o preocupare pentru claritatea conceptuală. Limbajul, uneori abstract, contribuie la impresia că lectura devine un exercițiu intelectual, nu doar estetic. Această dificultate poate fi percepută ca o barieră pentru cititorul neavizat, dar în același timp, conferă lucrării o valoare academică solidă. În plan simbolic, "Surâsul abundenței" poate fi citită și ca o pledoarie pentru rolul poeziei într-o lume dominată de pragmatism și ideologie. Nemoianu sugerează că poezia, prin capacitatea ei de a genera sens și ordine, reprezintă o formă de rezistență culturală și spirituală. Doinaș devine, astfel, un exemplu al poetului care nu se supune realității imediate, ci o transcende prin formă și idee.

Cartea "Surâsul abundent" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în trei ediții, și anume: Fundația Culturală Secolul 21 (2004), Eminescu (1994) și Spandugino (2013).