Harold Bloom s-a nascut la 11 iulie 1930, la New York, intr-o familie de imigranti originari din Europa de Est. A crescut intr-un mediu modest, iar limba sa materna a fost idisul; engleza a inceput sa o vorbeasca abia in copilarie. Lectura poeziei a devenit foarte devreme o preocupare esentiala pentru el, iar interesul pentru William Blake si Hart Crane, descoperiti in adolescenta, avea sa ii influenteze decisiv parcursul intelectual. A studiat la Bronx High School of Science, apoi la Cornell University, unde a obtinut diploma in 1951, si la Yale University, unde si-a obtinut doctoratul in 1955. In acelasi an s-a alaturat corpului profesoral de la Yale, institutie cu care a ramas asociat aproape intreaga viata.

Bloom a devenit unul dintre cei mai cunoscuti critici literari americani ai secolului XX, fiind Sterling Professor of Humanities la Yale. Intre 1988 si 2004 a fost, in paralel, profesor la New York University. A publicat peste 40 de carti si a editat numeroase antologii si volume de critica, consacrate unor scriitori, poeti si teme fundamentale ale literaturii occidentale. In 1985 a primit MacArthur Fellowship, iar activitatea sa academica a fost insotita de numeroase distinctii si titluri onorifice. Bloom a ramas pana la sfarsitul vietii un profesor activ la Yale, sustinand ultima sa ora de curs cu doar cateva zile inainte de moarte. A murit la New Haven, Connecticut, la 14 octombrie 2019, la varsta de 89 de ani. A fost casatorit cu Jeanne Bloom din 1958 si a avut doi fii.

Debutul sau editorial a avut loc in 1959, cu un studiu dedicat lui Percy Bysshe Shelley, iar de-a lungul carierei Bloom s-a concentrat in special asupra poeziei romantice, a relatiei dintre traditie si originalitate, a lui Shakespeare, William Blake, W. B. Yeats si a marilor scriitori ai literaturii occidentale. Una dintre ideile centrale ale criticii sale este aceea ca niciun mare scriitor nu poate crea in afara unei traditii literare si ca relatia cu predecesorii reprezinta o sursa permanenta de tensiune si creativitate. Aceasta perspectiva a fost formulata cu forta in Anxietatea influentei. O teorie a poeziei, aparuta in 1973. Bloom sustine aici ca poetul puternic trebuie sa se confrunte cu autoritatea poetilor care l-au precedat, iar influenta nu este o simpla transmitere pasiva, ci un proces de reinterpretare si de "gresire" creatoare a textelor anterioare. Cartea a devenit una dintre lucrarile sale fundamentale si a avut un impact important asupra criticii literare moderne.

O alta directie importanta a cercetarii sale este reprezentata de studiul marilor poeti. Volumul Yeats, publicat in 1970, este consacrat lui William Butler Yeats si analizeaza raportarea poetului irlandez la traditia romantica engleza, in special la influenta lui Shelley si Blake. Bloom urmareste in detaliu poeziile si piesele lui Yeats si transforma studiul acestuia intr-o analiza mai ampla a relatiei dintre traditie, imaginatie si influenta poetica. Cartea a fost primita ca o interpretare ambitioasa si originala, dar si ca una susceptibila sa provoace dezbateri, ceea ce avea sa devina o caracteristica a receptarii operei lui Bloom.

In 1994 a aparut Canonul occidental. Cartile si scoala epocilor, lucrarea care i-a consolidat notorietatea in afara mediului academic. Bloom examineaza aici literatura occidentala prin prisma a 26 de autori pe care ii considera centrali pentru traditia canonica si sustine importanta valorii estetice si a autonomiei operei literare. Shakespeare ocupa un loc central in argumentatia sa, fiind prezentat drept un reper fundamental pentru scriitorii care l-au precedat si pentru cei care i-au urmat. Cartea a generat dezbateri ample in mediul universitar, in special in jurul definitiei canonului literar si al raportului dintre valoarea estetica si abordarile istorice, sociale sau ideologice ale literaturii. Tocmai caracterul polemic al cartii a contribuit la transformarea ei intr-un reper al discutiilor despre literatura si educatie.

Pentru Bloom, lectura nu trebuia sa fie doar un exercitiu academic, ci o experienta intelectuala si personala. Aceasta idee sta la baza volumului How to Read and Why, aparut in 2000, in care propune cititorului o serie de modalitati de apropiere de literatura si de intelegere a marilor opere. El insista asupra lecturii atente si asupra capacitatii literaturii de a dezvolta gandirea individuala. In The Art of Reading Poetry, publicat in 2004, Bloom isi concentreaza atentia asupra poeziei, discutand vocea poetica, metafora, aluzia si problema valorii poetice. Volumul a fost conceput initial ca o ampla introducere la antologia The Best Poems of the English Language si a fost publicat ulterior separat.

In The Oxford Anthology of English Literature, Bloom a contribuit la editarea si prezentarea traditiei literare engleze, activitatea sa de antologator fiind o parte importanta a carierei. A fost preocupat constant de transmiterea literaturii catre cititorii nespecializati, considerand ca lectura marilor opere trebuie sa ramana accesibila si vie. Ultimele sale scrieri au revenit frecvent la tema lecturii si la autorii care i-au marcat intreaga cariera. Take Arms Against a Sea of Troubles. The Power of the Reader's Mind Over a Universe of Death, aparuta postum in 2020, reuneste eseuri despre poeti si despre puterea lecturii, reluand inclusiv unele dintre ideile formulate de Bloom in Anxietatea influentei.

Harold Bloom ramane o figura centrala si controversata a criticii literare americane. Activitatea sa a contribuit la readucerea in discutie a notiunilor de traditie, influenta, valoare estetica si canon literar, iar cartile sale au fost discutate atat pentru eruditia lor, cat si pentru caracterul polemic al interpretarilor. Yale University l-a descris drept un critic ale carui lucrari au schimbat peisajul criticii poetice, subliniind in acelasi timp rolul sau exceptional de profesor si mentor.

Opere: Canonul occidental; Anxietatea influentei. O teorie a poeziei.