Nicolae Steinhardt - Critica la persoana intai

Nicu Aureliu Steinhardt se naște pe 29 iulie 1912 în orașul Pantelimon din Ilfov, în familia inginerului arhitect de origine evreiască Oscar Steinhardt. A urmat școala primară local apoi liceul Spiru Haret unde a început să scrie pentru revista Vlăstarul alături de Mircea Eliade sau Dinu Pillat. După ce obține diploma de bacalaureat se alătură cenaclului Sburătorul, ce îi aparținea lui Eugen Lovinescu, apoi se înscrie la facultatea de drept și litere din cadrul Universității București. Aici obține și diploma de doctorat, dar mai important, se împrietenește cu Emanuel Neuman pe care l-a considerat cel mai apropiat om din viața sa. În 1934 începe să publice în Revista burgheză dar și primul său volum "În rândul...tinerilor". Călătorește în Elveția și Austria, unde se va întâlni cu rudele comune cu ale lui Freud, apoi în Franța și Anglia pentru a asimila cunoștințe culturale noi. Întors în țară primește funcția de redactor șef la Revista Fundațiilor Regale, dar fericirea durează doar un an pentru că va fi înlăturat din motive etnice de guvernul Antonescu- Sima. În 1944 se întoarce dar va fi înlăturat chiar de George Călinescu însă își va găsi de lucru în cadrul altor publicații ale vremii. În 1958 va fi arestat împreună cu alți intelectuali ai țării pentru că nu a depus mărturie împotriva lui Constantin Noica. Va fi condamnat la 12 ani de muncă silnică, scoatere din drepturi și confiscare totală a averii. Fiind în închisoarea de la Jilava decide să se boteze iar după începe să scrie "Jurnalul fericirii" ce va avea peste 700 de pagini. În țară i se interzice să o publice dar cumva va ajunge la Monica Lovinescu ce locuia în Paris iar ea reușește să îl scoată în evidență acolo. De abia în 1991 va reuși să publice volumul în România de teama Securității ce îi putea mări pedeapsa. În 1964 este eliberat iar după moartea tatălui său decide să meargă pe drumul creștinismului. Mulți preoți îl vor refuza iar după mulți ani va ajunge să se așeze la Mănăstirea Rohia unde va fi bibliotecar.

După ce va aranja cele peste 20.000 de volume, va reîncepe să scrie și în 1983 apare "Critică la persoana întâi" la editura Dacia, ediție urmată de cea din 2001 și de Polirom în 2011. 

Aici va descrie cât de liber s-a simțit după ce și-a ales noul drum în viață și cum natura umană este așa de simplă dacă reușim să înțelegem câteva reguli simple. De data aceasta nu va mai apela la politică ci la suflet și își va critica propria viață așa cum a fost ea cu bune și cu rele. A ajuns o lucrare importantă apreciată de filosofii contemporani așa că vă invit să îi aflați secretele și comoara culturală pe care a deținut-o până la moartea sa din 1989. Chiar și la înmormântare Securitatea a fost prezentă și a observat de aproape oamenii ce au venit să îi spună rămas bun.